categorie
În spatele cortinei
Texte despre teatru, despre spectacol și despre ce rămâne din el după ce se lasă cortina.
67 texte

Teatrul meu
Pentru mine, teatrul înseamnă în primul rând ea. Omul care m-a adus în teatru de niciunde. Care a investit în mine, fără niciun fel de garanție, ceea ce mulți dintre noi nu…
28 martie 2018
Teatrul, o mașinărie cu multe rotițe
MOTTO: „Când cineva nu e în stare să simtă şi să-şi manifeste recunoştinţa, atunci ceva lipseşte din umanitatea sa. Un om poate fi aproape definit prin atitudinea sa faţă de recunoştinţă” (Elie…
20 ianuarie 2018
Anticamera spectacolului
Dacă la finalul unui spectacol am putea păși într-o anticameră a acestuia, într-un spațiu etanș, unde gândurile, fricile, spaimele, angoasele adunate de-a lungul respectivului spectacol să poată fi consumate, disecate sau anulate,…
30 ianuarie 2017
Teatrul și geografia
Între Costinești și Berlin sunt câteva sute de kilometri. În zbor. Sau doar câțiva centimetri. Pe hartă. E distanța de la ”a fi sau a nu fi” până la ”a fi cu…
13 septembrie 2016
Nu e moartea cea care ne desparte
C-așa e viața, o comedie... Nu e moartea cea care ne desparte de cei dragi. E viața noastră, presărată cu remușcările de a nu fi fost un pic mai mult pentru cei…
14 august 2016
Teatrul este un gând
Teatrul este un gând. O respirație. O picătură de acuarelă aruncată în monotonia lipsei noastre de culoare. O poartă către nimic și către orice. Teatrul este. Și e de ajuns. Final de…
29 iunie 2016
Promoția 2016
UNATC, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului, Licenţă, promoţia 2016 UNATC, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului, Master, promoţia 2016 UNATC-ul nu e cea mai populară universitate din lume. Și poate că…
13 iunie 2016
Teatrul este o minciună
Teatrul este o minciună. O uriașă păcăleală. O escaladare a neadevărurilor trăite către adevăruri închipuite. Uneori însă, teatrul îți pune pe tavă propria realitate. A ta. Nu a spectatorului. Ci a omului…
4 mai 2016
Te urăsc, teatre, pentru că mă minți frumos
Atât de mult întuneric pe timp de zi și atât de multă lumină în prag de seară. Atâta freamăt și tumult în spatele cortinei, și atâta siguranță în fața ei. Atât de…
27 martie 2016
Publicul teatrului Bulandra
Publicul teatrului Bulandra nu are timp de compromisuri. Nici de încercări. Nici de asumări anticipate. Publicul teatrului Bulandra merge la sigur. Și investește doar în certitudine. Pentru că este un public elitist.…
13 martie 2016
Contradicția dintre generații
În teatru, ca și în viață, există o permanentă contradicție de opinii între generații. Între cele de actori, dar și între cele de spectatori. Un permanent regret față de ce-a fost, pe…
29 noiembrie 2015Nu doar România se chinuie, în fiecare zi. Și teatrul se tăvălește într-un desfrâu care este atât de strident, încât…
Teatrul care se chinuie
Nu doar România se chinuie, în fiecare zi. Și teatrul se tăvălește într-un desfrâu care este atât de strident, încât capătă tendințe agresive. Pare-se că cei ce montează spectacole (căci actorii n-au…
1 noiembrie 2015
A fost omul sau personajul?
Aceleași veșnice întrebări, la fiecare final de spectacol: A fost omul sau personajul, acolo pe scenă? A fost miracol sau doar o deprindere ajunsă deja reflex? A fost emoție sau doar îndeplinirea…
7 octombrie 2015
Fărâma de pulbere
Fiecare spectacol de teatru nu este altceva decât o fărâmă de pulbere, ce dispare cu fiecare ultim reflector ce se stinge. Cu fiecare ultimă bătaie din palme a ultimului spectator rămas în…
25 septembrie 2015
Efemeritatea scândurii
Se spune că teatrul este efemer. O spun actorii, o spun spectatorii, o spun oamenii de rând și oamenii din breaslă. Se spune că teatrul este doar ”acum”. Un ”acum” care deja…
4 august 2015
Între actorie și joacă
Între actorie și joacă există multe similitudini. Dar și multe diferențe. Teatrul este o lume a copiilor adulți. O lume în care maturitatea își are locul ei, doar dacă ludicul este nelipsit.…
20 ianuarie 2015
Noul teatral
Încercăm să filtrăm în fiecare zi binele de rău, frumosul de urât, calitatea de cusur, însă niciodată rezultatul propriei analize nu seamănă cu cel al altora din jurul nostru. Poate de aceea…
9 noiembrie 2014
Exercițiu de imaginație
Exercițiu de imaginație: - Suntem doctori. Avem o operație dificilă. În momentul de maximă concentrare, moment de care depinde viața cuiva, unui coleg îi sună telefonul. - Suntem sportivi. Ne aflăm în…
13 martie 2014
O poveste care a ajuns la o pagină tristă
Teatrul Evreiesc de Stat este o poveste. Frumoasă. O poveste care a ajuns la o pagină tristă. Dar paginile pot fi răsfoite, iar întâmplările fericite le putem găsi la tot pasul. Pentru…
7 martie 2014