Sari la conținut
Oana Monica Nae
← toate textele În spatele cortinei

Anticamera spectacolului

30 ianuarie 2017
Anticamera spectacolului

Dacă la finalul unui spectacol am putea păși într-o anticameră a acestuia, într-un spațiu etanș, unde gândurile, fricile, spaimele, angoasele adunate de-a lungul respectivului spectacol să poată fi consumate, disecate sau anulate, în intimitatea propriei conștiințe, departe de acest ”afară” atât de tumultuos, poate că teatrul ar putea face mai mult decât să te pună pe gânduri timp de maximum câteva minute de la ieșirea din sală. Poate că finalitatea acestui act artistic, devenit atât de comercial, ar fi mai mult decât un mod de petrecere a unui timp căruia nu-i găsim o îndeletnicire mai bună. Poate că am avea astfel parte și de un pic de cunoaștere, nu doar de recunoaștere.

✦