Teatrul meu

Pentru mine, teatrul înseamnă în primul rând ea. Omul care m-a adus în teatru de niciunde. Care a investit în mine, fără niciun fel de garanție, ceea ce mulți dintre noi nu putem investi după o viață în cei ce ne sunt aproape: încredere. Necondiționată de niciun fel de temere sau normă. Omul care mi-e mamă, mi-e pedagog, mi-e reper. Omul care mă ceartă și mă împacă. Care mă lasă să fiu copil lângă ea, și care mă ascultă totuși ca pe un om mare. Omul care mă face să plâng, și să râd, și să trăiesc într-un infinit carusel de emoții. Omul care mă încurajează să cresc, zi de zi, la școală și la teatru. Să cresc demn, într-o lume lipsită de multe ori de repere morale.
Teatrul e despre multe lucruri. Însă teatrul ar trebui să fie în primul rând despre recunoștință. O petală atât de rară în lumea aceasta îmbibată de parfumul unor flori mai degrabă artificiale.
Mulțumesc, Maia Morgenstern! Pentru teatru, pentru timp, pentru mine azi, aici și acum!
La mulți ani, teatrule! Cu întârziere, dar la mulți ani! Să-ți fim și să ne fii!