Fit for future

Un singur om poate schimba realitatea mai multor oameni. Fără să fie conștient de rolul său. De ce? Pentru simplul motiv că încearcă ceea ce altora li se pare imposibil.

Les Mills, pentru cei care nu auzit de acest nume (sau de concept, în sine), un fost campion olimpic la atletism, a decis într-o bună zi, în celebrul an 1968, atât de revoluționar pentru istoria ultimului secol, să facă o sală de sport în Auckland (Noua Zeelandă). Deși ideea inițială a fost bună, ”publicul” era destul de nișat. În speță, atleții erau beneficiarii direcți. Însă fiul lui Les Mills – Philip – a continuat proiectul tatălui său și a construit, împreună cu soția sa, ceea ce astăzi reprezintă un întreg univers al fitness-ului. Ceea ce fac și eu la World Class Romania, zi de zi. Ceea ce fac sute de mii de oameni, în peste 80 de țări din întreaga lume.

Am fost weekend-ul acesta la convenția FIT for Future. Și am făcut sport ore în șir, două zile la rând. Cele mai multe dintre ele, parte a conceptului Les Mills. Coregrafii noi, la clase pe care le știam. Și clase noi, pe care nu le avem încă în România. Probabil că, dacă raiul există cu adevărat, arată exact ca locul unde mi-am petrecut ultimele două zile. În viziunea mea fantezistă, desigur. Dincolo de fanatismul meu, potențat cu asupra de măsură de entuziasmul la fel de ridicat al celorlalți participanți (dacă suntem mai mulți care împărțim același tip de nebunie, se cheamă că suntem normali), am realizat cât de mare este impactul sportului asupra celor care nu sunt sportivi de performanță. Și care fac asta din pură pasiune. Care, pe parcurs, se transformă în necesitate.

Am plecat de la convenție plină de recunoștință pentru toate aceste luni din urmă. În primul rând, pentru că am cunoscut atât de mulți oameni absolut fabuloși, care mi-au devenit prieteni. Unii antrenori, alții colegi de suferință. În weekend ne-am antrenat împreună și a fost tare fain. Apoi, recunoscătoare pentru că am reușit în mai puțin de un an să am o condiție fizică pe care nu mi-am închipuit-o vreodată. Semn că se poate, în caz că sunt nihiliști descurajați de acest proces care pare foarte anevoios și imposibil, pe alocuri. Nu e imposibil, ci doar condiționat de un gram de disciplină și un altul de entuziasm.

Am cunoscut instructori noi, la fel de super-energici ca ai noștri. Și m-am bucurat maxim de întâlnire. Însă, oricât de mare a fost spectacolul și de grandioasă atmosfera, rămân fidelă instructorilor mei alături de care îmi dau duhul zilnic. E fain când ai musafiri, dar tot mai bine e cu ai tăi.

Am transpirat mult. Am căpătat endorfine cât să mă pot sui pe nori și să mă mai dau și jos, dacă vreau. Și, deși pare greu de crezut, mi-am depășit propriul record de număr de ore de sport făcute în două zile consecutive. Semn că limitele umane – fie ele fizice ori emoționale – sunt doar ficțiunea pe care noi o construim, atunci când ne e teamă să ieșim din zona de confort. Dar în afara ei e un univers infinit de trăiri absolut minunate.

P.S. Dacă vreți să mergeți la sală, dar vi se pare complet not fun să trageți de aparate pe cont propriu, încercați clasele de grup. It’s magic