JW Marriott Cycling challenge 2022

Lumea aceasta, în toată imensitatea ei, nu e un loc drept. Mi s-a tot lipit astăzi de retină cuvântul ”șansă”, încât am ajuns să mă întreb dacă, atunci când îl întrebuințăm, ne referim la oportunitate sau la noroc.

Am participat astăzi la JW Marriott Cycling Challenge 2022 – un maraton de 12 ore de cycling, organizat de SOS Satele Copiilor Romania în parteneriat cu World Class Romania. Scopul evenimentului a fost unul caritabil – acela de a strânge fonduri pentru a oferi o șansă la educație unor copii care nu o au.

Am pedalat șapte ore astăzi. Cu două pauze între ele. Mi-am luat chiar și concediu, să pot să mă desfășor cum se cuvine. Aș fi vrut să pedalez mai mult, doar că facultatea și-a cerut și ea drepturile. E drept, am stat puțin, căci mi-am dat seama că ziua de azi e despre altceva.

Am văzut astăzi sute de oameni tranzitând hotelul Marriott, într-un fel sau altul. Atât de multe tipologii, cât mintea umană nu poate cuprinde. Și am realizat ce multe spunem despre noi înșine, fără să fie nevoie să spunem ceva. Din mers, din atitudine, din privire, din uimire. Am văzut oameni care păreau să poarte după ei întreaga responsabilitate a planetei. Și oameni umili, cu spatele mereu aplecat, prinși în propriul neajuns. Am văzut femei arogante, ce purtau după ele trene umane. Și femei simple, împovărate de sarcinile nu tocmai ușoare pe care le aveau de îndeplinit.

N-am putut să nu observ discrepanța atât de mare între Rolex-urile care atârnau maiestuos pe pereții hotelului și cauza pentru care noi pedalam. Lumea nu-i un loc drept. Nu pentru că nu ne naștem egali. Căci nu ne naștem egali. Lumea e un loc nedrept pentru că sunt oameni care duc gențile altor oameni. Care-i privesc de sus. Cu desconsiderare. E un loc nedrept pentru că unii au nevoie să-și poarte micile și marile traume umilind alți oameni. Purtându-i după ei, pe post de escorte, la o distanță suficient de mare încât să fie clar cine supune și cine e cel supus.

Dacă e ceva ce detest pe lumea asta cu toată ființa mea este aroganța umană. Căci nimeni nu cred că e îndreptățit, fie și de-ar avea trei creiere, să se poziționeze deasupra altuia. Sfidând orice fel de coabitare socială civilizată. Am cunoscut oameni mari în viața asta. De la care am învățat ce înseamnă să fii om, înainte de a fi mare. Și poate că ziua de azi mi-a amintit și lucrul acesta, atât de mărunt în aparență.

Mulțumesc, bunii mei antrenori – Gilly, Andreea, Radu, Gabi, Raul, Ciprian și Cristian! M-am bucurat maxim de fiecare din cele șapte întâlniri, și de energia voastră bună!

Dacă doriți să-i sprijiniți pe cei de la SOS Satele Copiilor o puteți face și voi, în acest cont: RO84 BACX 0000 0010 8000 3013, Unicredit. Sunt oameni faini. Care schimbă destine, prin munca lor.

A fost o zi frumoasă. Pe care am încheiat-o la fel de sportiv cum am început-o: cu două clase – de bodycombat și bodypump. Mulțumesc, Andreea, că m-ai ținut pe linia de plutire!

Probabil că pare excesiv de mult sport, pentru o singură zi. Însă mă așteaptă 42 de kilometri de alergare în mai puțin de două săptămâni. Și, în acest weekend, un maraton de 15 clase la convenția FIT for Future. A-mi depăși limitele fizice, de la o zi la alta, e o necesitate, nu o opțiune. Și-apoi, excesul acesta sportiv îmi aduce fărâme de înțelepciune. Pentru că depășesc mereu alte praguri.

Am înțeles multe de la ziua de azi. Pe care doar așa le-aș fi putut înțelege.