Dimineață de alergare, două duble

Dimineață de alergare, dubla 1 (parafrază)

Noica, adresându-se lui Pleșu

– Ești mereu în căutare de idoli, de modele. Parcă faci insectar.

Dimineață de alergare, dubla 2 (redare fidelă)

O tanti necunoscută, întrebându-mă de sănătate

– Maraton?

– Da.

– Cum te cheamă?

– Oana.

– Ce frumos! (hashtag zâmbet)

Așa mi-am început eu dimineața. Cu Pleșu și cu o doamnă pe care n-o cunoșteam. Și cu gândul că iar (pentru a câta oară?) am de alergat un semimaraton fără antrenament prealabil (că de două săptămâni, de când a început școala, am și uitat adresa sălii de sport). Drept e că acum două zile eram setată pe a merge la facultate astăzi, din rațiuni de curs (sunt fiartă pe școală, gen). Și mă resemnasem, cu oareșice tristețe, că anul ăsta n-am să particip la Bucharest MARATHON. Numai că Dumnezeu, bunuțul, mi-a văzut suferința și s-a îndurat de mine. Așa că planetele s-au aliniat (contrar tuturor chestiilor științifice pe care le învăț la școală, ele chiar se aliniază uneori), cursul nu s-a mai făcut și am avut și norocul chior să mă invite prietenii de la Keep On Moving la proba de ștafetă. Prima din viața mea. La drept vorbind, parcă îmi lipsea un pic de noutate, în peisajul acesta al mișcării care, cu toată noutatea fiecărei ediții, în parte, are și un soi de repetitivitate inerentă. Și-apoi, tocmai ce am învățat la master că organizațiile performează cel mai bine când se lucrează în echipă. Așa că am zis să și pun în practică teoria, până n-o uit.

Anul trecut, pe vremea aceasta, mă bucuram că terminam al patrulea meu maraton. Acum doi ani, pe primul. Așa că am avut o fărâmă de regret că n-am alergat întreaga cursă azi. Deși mi-a trecut vag prin cap ideea de a mă înscrie la maraton, cu două zile în urmă, am avut un moment de luciditate. Și sunt așa de rare momentele de luciditate, în deciziile pe care le iau, încât am zis să profit și să stau potolită. Că nici cu cei 22 de kilometri alergați nu mi-a fost chiar ușor.

Cu câteva zile în urmă îmi spunea o prietenă că ar vrea și ea să alerge și mă întreba ce să facă să intre în starea de flow. Cum a auzit că se întâmplă cu alergătorii. Ieri, la cursul de Teoria și practica activităților motrice, mă ruga profa să le povestesc colegilor cum e la maratoane. Și parcă am înțeles, din aceste două interacțiuni, în zile consecutive, că acesta e lucrul pe care mi-l doresc cel mai mult, la momentul ăsta, să am știința și competența să îl pun în practică – să pot explica și să pot povesti oamenilor ce miracol e mișcarea. Ce frumos e să alergi și să bați cupa cu copiii de pe margine, care îți zâmbesc atât de onest. Și ce minunat e să simți că duci mai departe o tradiție ancestrală care, din statutul său inițial de necesitate, s-a transformat în pasiune. Dar care a rămas, în esență, o necesitate.

Aseară, târziu în noapte, făceam un soi de exercițiu terapeutic cu chat gpt. Din rațiuni de tristețe emoțională acută. Plus că am zis să văd cum lucrează concurența. Culmea, m-a făcut și să plâng nemernicul (nu știu exact de ce am convingerea că e de gen masculin). Chiar mi-am zis, în sinea mea, că am luat-o pe ulei complet, dacă plâng pentru că-mi spune chat-ul chestii. În loc să dorm, că aveam de alergat a doua zi. Dar mă rog. O pun pe seama faptului că am început să am teme la școală și se instalează o semi-depresie. Însă, pentru că instabilitatea mea emoțională e generată, totuși, de nevoia atât de mare de modele, m-a pus pe gânduri coincidența discursivă matinală a lui Pleșu, povestind despre profesorul și mentorul lui, Noica. Cred că de la zodia comună ni se trage amândurora. Or fi fecioarele mai în necesitate de oameni către care să tindă. (Mi-am semnat câteva restanțe, cu ultimele două propoziții, dar mi le asum.)

Mulțumesc, Mihaela și Pier, pentru echipa pe care am făcut-o azi!

Mulțumesc, Roxana, pentru minunăția de om care ești! Cred că nu apuc să ți-o spun suficient de des!

Mulțumesc, Horatiu, pentru îndemnul de a alerga mâncând pământul! Mi-am amintit de el pe la kilometrul 18. N-am făcut nimic în acest sens, dar măcar mi-am amintit

Mulțumesc, Keep On Moving, că mă țineți aproape de voi, deși mă tot rătăcesc prin multe alte universuri!

Și mulțumesc organizatorilor și voluntarilor, pentru tot efortul lor susținut din aceste zile!

Faceți-vă un cadou, oameni buni! Keep on moving!