O petală în plus la floarea vieții

Când mai adaugi o floare la primăvara vieții (sau o petală la floarea vieții, nu mi-e clar care e forma avizată social), mai pe scurt, când te ramolești, faci tot ce poți să-ți demonstrezi ție însuți că ești încă zmeu. Cu toate șalele care te dor, curentul care te trage și alte balamale care scârțâie, faci tot ce poți să nu te lași pe tânjală. Chiar dacă s-a dus tinerețea. Și cum săptămâna trecută, pe vremea când eram încă jună, am prestat o tonă de sportuleț, am zis că acum, odată cu vârsta complet indecentă pe care am dobândit-o recent, trebuie să mă străduiesc să-mi fac față propriilor ștachete, din vremea tinereții.

Așa că în acest weekend dedicat mișcării, la nivel european (de fapt, e o întreagă săptămână sub egida #BeActive – European Week of Sport Romania), am întreprins o serie de activități de mare angajament sportiv: trei clase ieri de dimineață la #BEACTIVE DAY 21 SEPTEMBRIE 2024

– #yoga, #bodypump și #bodycombat, cu prietenii de la World Class Romania. Apoi, mai pe după-masă, o clasă de HIIT (High Intensity Interval Training) la Worldwide Workout 2024 – Guinness World Record attempt , unde scopul era să intrăm în Cartea Recordurilor cu cei mai mulți oameni adunați concomitent la o clasă de cardio, la nivel mondial. Seara am încheiat-o feminist, la Ladies Run (alergare de 5 kilometri). Iar dimineață, pentru că, vorba ceea, nu mă mai mișcasem de ceva vreme, am participat la Crosul Arenelor 2024 (alergare de 10 kilometri).

Sigur că eu sunt oleacă sărită din balamale și am trei feluri de Duracell introduse pe te miri unde. Dar mișcarea se poate face și în termeni mai prietenoși cu propriul corp. Ca o necesitate, dar și ca o bucurie. Și ca un dat al evoluționismului care ne-a îndemnat, de când ne-am humanoizat (nu cred că există termenul în DEX), să ne mișcăm. Câte puțin, în fiecare zi. Nu pentru că ne sugerează Instagram-ul și Tik-Tok-ul. Nu pentru că avem prieteni stresanți care merg la gymuleț și se bat cu pumnul în piept că fac asta. Și ne bat și pe noi la cap să o facem. Ci pentru că unica permanență relațională, în această viață, este cu propriul corp. Cu entitatea asta fizică căreia îi suntem mai mereu datori, pentru că nu ne purtăm cu el așa cum se cuvine, de cele mai multe ori.

Faceți mișcare, oameni buni. Cinci minute pe zi. Zece minute. E mai importantă disciplina fiecărei zile decât cantitatea. Dar cel mai important e să înțelegem că toată presiunea exterioară a îndemnului la mișcare e un balast, de fapt. Interiorul e cel care cu adevărat tânjește după acei câțiva pași pe care alegem să ni-i dăruim nouă înșine, când alegem să ne mișcăm. Câte puțin, în fiecare zi.