Vizita lui Dumnezeu la Freud

Dumnezeu îi face o vizită intempestivă lui Freud. Acesta, ateu din fire, îl întreabă pe Dumnezeu

– De ce nu te-ai dus la un preot sau la un rabin?

– E plictisitor să mă văd cu admiratorii.

Fiecare dintre noi credem în tot felul de lucruri, pe lumea asta. Unii în plăsmuiri ale propriilor minți, alții în oameni reali. Unii în iluzii, alții în experiențe. Unii în adâncuri, alții în înălțimi. Credem, pentru că asta dă sens fiecărei dimineți în care aceeași alarmă sună în același ritm, făcându-ne să creionăm aceiași pași, către o aceeași nouă zi. Credem, pentru că orice coborâre în infernul pământean are nevoie de speranțe ca să se transforme în purgatoriu. Și ulterior, de ce nu, în paradis. Credem, pentru că dacă nu am face-o, am putea la fel de bine să uităm și de alarme, și de lumile lui Dante. Și de rutina dimineților, și de lumea divină prin care ne poartă Beatrice.

Tocmai pentru că sunt atât de profunde și atât de personale, credințele nu pot fi așezate pe talgere exterioare conștiințelor noastre. Căci ele au sens doar prin propriile noastre măsurători. Eu cred în iubire, libertate și adevăr. Ca valori absolute, către care tind prin fiecare gest pe care îl fac. Sigur că mă abat de la calea acestor valori. N-aș fi om dacă n-aș face-o. Dar mă reîntorc, vinovată de umanitate și de slăbiciunea acestei umanități. Cred însă și în lucruri mai terestre și mai palpabile. În micile gesturi care ne fac viața de zi cu zi mai luminoasă. Mai bună. Mai lesne de a fi trăită, nu consumată. Iar unul dintre aceste lucruri este mișcarea.

Știu, sunt repetitivă și redundantă. Însă atâtea lucruri inutile repetăm zi după zi. Măcar pentru unele din ele să păstrăm un fel de solemnitate a necesității. Am participat astăzi, pentru al treilea an consecutiv, la Marriott Cycling Challenge. Am pedalat șase ore la rând pentru cauza susținută în acest an – construirea, cu sprijinul celor de la Hope and Homes for Children Romania, a unei case pentru 11 copii cu nevoi speciale severe, din ultimul centru de plasament din sectorul 5. Știu că pare un efort fizic considerabil. Și, pe alocuri, așa și este. Însă ce puțină e durerea fizică în raport cu credința aceasta infinită, că mișcarea poate să pună nu doar corpul uman, ci și universul în mișcare în atâtea feluri.

Mulțumesc Bogdan, Radu, Florin, Ciprian, Ana-Maria și Gabi pentru super energia voastră!

Mulțumesc celor doi campioni olimpici – Monica Rosu și Enache Marian Florin – care s-au alăturat acestei cauze și au pedalat astăzi alături de noi. A fost cu adevărat o bucurie și o onoare.

Mulțumesc, Laurentiu și Cristian, pentru că ați fost alături de noi pe tot parcursul zilei!

Mulțumesc, World Class Romania, pentru că rămâi o prezență vie și permanentă în mintea și inima mea! Chiar dacă ne vedem mai rar, în ultima vreme!

Mulțumesc colegilor de suferință de la Cluj, care au pedalat alături de noi și ne-au motivat să ținem steagul sus!

Mulțumesc, Hope and Homes for Children Romania, pentru tot ce faceți! Nu sunt un povestitor îndeajuns de bun pentru a cuprinde omenescul și divinul muncii voatre. Pentru cei care doresc să contribuie la cauza despre care am vorbit mai sus, donațiile se pot face aici: https://hopeandhomes.ro/doneaza/.

Oricât de plictisitoare aș putea deveni, o să repet iar și iar: faceți mișcare, oameni buni! Oricât de puțină. Oricât de simplă. Vă veți fi proprii Moș Crăciuni!

P.S. Gluma de la început e o parafrază din piesa VIZITATORUL de Éric-Emmanuel Schmitt. Puteți vedea spectacolul montat la Teatrul Nottara.