Un altfel de ”acasă”

Acasă nu e doar locul unde dormi. Ci acela unde poți fi tu, cu toate ale tale – viu, întreg, deplin. Școala pe care o absolv azi (într-un fel, a patra oară), de data asta la încheierea altor două programe masterale – e poarta către mine însămi. Nu cred că e loc unde să mă simt mai deplină și mai articulată, în tot ceea ce înseamnă existență umană, decât aici. Diriga mea, Andreea, coordonatoarea unuia dintre cele două mastere, a spus astăzi ceva ce m-a emoționat foarte tare, anume că s-ar putea scrie o carte complexă despre mine. Dar asta pentru că spațiul acesta e locul unde am fost primită cu tot răul, așa că n-am rămas decât cu libertatea de a da tot binele de care sunt capabilă.

Las mai jos cele două discursuri de azi, să-mi amintesc peste ani unde mi-am lăsat sufletul. Astfel încât, dacă îl voi pierde pe te miri unde, să știu unde să-l regăsesc.

–

Master Comportament Organizațional și Consiliere Psihologică

Nu știu cum e cel mai bine să împachetezi o experiență de patru semestre plină de întâlniri, evenimente și proiecte de tot felul. În cifrele care contabilizează ceea ce orice ureche rațională ar vrea să audă? Ori în măsurători calitative, nu foarte bine primite în această curte? Am să le încerc pe ambele, de dragul unei coabitări pe care mi-aș dori-o mai prezentă în tot ce înseamnă acest spațiu în care ne aflăm astăzi, laolaltă, atât de mulți și atât de diferiți părinți, profesori și proaspăt absolvenți.

În discursul său inaugural, din ianuarie 1961, președintele John F. Kennedy a lansat o idee care probabil că a fost laitmotivul acestor doi ani, pentru programul nostru masteral. Parafrazându-l, ne-am întrebat nu ce poate face masterul pentru noi, ci ce putem face noi pentru el. Tragem astăzi linia și lăsăm în urma noastră 57 de episoade de podcast filmate și difuzate, până în acest moment. Un cerc de evaluare psihologică care a contabilizat, în cei doi ani, 18 întâlniri și 19 teste pe care le-am prezentat colegilor noștri din facultate și nu numai. Apoi, în încercarea de a ne sprijini colegii mai mici, în luarea unor decizii profesionale cu miză pe termen lung, pentru ei, am organizat 6 întâlniri cu reprezentanți ai Colegiului Psihologilor din România, câte unul pentru fiecare dintre cele șase comisii, și 10 întâlniri cu 10 reprezentanți ai diferitelor școli de formare din țară. Contabilizăm, de asemenea, și 5 întâlniri ale clubului nostru de AI, un proiect inițiat în acest an universitar. Nu în ultimul rând, merită menționate și participările, în doi ani consecutivi, la conferințele Asociației de Psihologie Industrială și Organizațională, de la Sibiu și Cluj-Napoca, unde 9 dintre masteranzii noștri, absolvenți ai primei generații COCP, au prezentat 10 lucrări work-in-progress sau deja finalizate.

E mult? E puțin? Mai degrabă, aș spune că nu e foarte relevantă matematica. Ci faptul că toate cele enumerate mai sus înseamnă o mână de oameni care am venit pregătiți pentru câteva cursuri de semestru și am creat, împreună cu profesorii noștri, o comunitate cu identitate, cu proiecte comune, cu valori dacă nu convergente, în totalitatea lor, măcar tangențiale. N-am să înșir laude desuete, de dragul unui moment festiv. Pentru că, pe ”terenul” acesta plin de reușite a fost și mult nămol, și multă muncă, și multă tristețe, și neînțelegeri, uneori. Am râs și am plâns împreună și asta ne-a făcut mai puternici. Am muncit împreună și ne-am relaxat împreună. De câteva ori, chiar cu profesorii noștri.

Suntem un program masteral nou, aflat la prima generație. Și ne mândrim cu asta. În același timp, suntem un master cu state vechi, și-am vrea să aducem un cuvânt de mulțumire domnilor profesori Marian Popa, Dragoș Iliescu și Andrei Ion, cei care au coordonat masterul de sănătate ocupațională, părintele COCP-ului de azi. Cum am vrea să aducem un gând de mulțumire fiecăruia dintre profesorii noștri – pentru că s-au adaptat noii condiții a acestui program masteral – de a integra și partea de clinică în universul organizațional, pentru că multul lor umor și multa lor bună dispoziție ne-au adus mai mereu la facultate, pentru că ne-au fost alături, ne-au convins de unele lucruri sau s-au lăsat convinși de perspectivele noastre. Nu e puțin lucru să ai parte de atâta oportunitate către dialog și n-aș vrea să credeți că luăm asta ca pe un dat ce ni se cuvenea. Ci ca pe un dar, pentru care vă suntem profund recunoscători.

Aș vrea să mulțumesc fiecăruia dintre colegii mei, pentru atât de multa lor disponibilitate către a construi, din mirajul unor planuri abia născute, lucruri atât de concrete și pentru că datorită lor, deși n-aveam nicio speranță în această direcție, cu doi ani în urmă, am realizat că poate fi chiar distractiv să înveți psihologie organizațională.

Pentru că ne-am dori ca gândurile noastre să te însoțească, dragă Andreea, diriga noastră, cum ne place să îți spunem, am lăsat la final acest mulțumesc adresat ție. Aș miza multe lucruri pe lumea asta pentru certitudinea pe care o am și o avem, că n-am fi reușit să facem atât de multe decât avându-te pe tine coordonatoarea acestui master. Rar ne-a fost dat să primim atât de multe da-uri din partea unui profesor, pentru sferturi de idei. Dar tu ai fost acolo. Să ne încurajezi, să ne ghidezi, pe noi toți și pe fiecare în parte. La un mesaj distanță. Și cu toții am pus câte o cărămidă la temelia acestui nou program masteral pe care, absolvindu-l, îl lăsăm ”împovărat” de o moștenire pe care ne-o dorim lungă. Nu plecăm de aici cu proiectele pe care le-am început împreună, ci sperăm să-și găsească, fiecare în parte, continuitatea și locul lor, în această facultate.

Una dintre colegele și prietenele mele mi-a spus, cu câteva zile în urmă, că ziua de azi reprezintă un ”adio” pentru care nu este pregătită. Dar câți dintre noi suntem cu adevărat pregătiți? Finalurile pot fi, însă, și vești pentru noi începuturi. Și poate că acesta este darul de absolvire pe care un master îl poate face viitorilor alumni – să le creeze premise sănătoase pentru viitoare concluzii care să îi împlinească.

Întrucât suntem programul masteral care deschide această festivitate, transmitem gândurile noastre bune către toți colegii și profesorii noștri, de la toate celelalte 13 programe masterale. Sperăm ca meseriile pe care ni le vom alege, fiecare în parte, să aducă o fărâmă de plus-valoare și de mai bine în viețile celor cu care ne vom întâlni pe parcurs.

–

Master Psihologia Sportului

Legenda spune că, în anul 490 î.Hr., Pheidippides, un soldat grec, după bătălia de la Marathon, ar fi alergat de pe câmpul de luptă până la Atena ca să anunțe victoria grecilor asupra perșilor. Ar fi ajuns, ar fi rostit: „Am învins!” și apoi ar fi murit de epuizare. Dacă ar fi să împărțim cele patru semestre încheiate într-o cursă de maraton, am spune că primii 10 kilometri au fost o bucurie. În următorii 10 kilometri am înțeles în ce ne-am băgat, și ne-am bucurat că suntem acolo, în continuare, în această cursă care devenea tot mai încărcată.

De la kilometrul 20, corpul a început să doară, au apărut durerile musculare, crampele, oboseala, îndoiala cu privire la decizia de a ne fi înscris la o cursă așa de lungă. Ultimii zece kilometri, până la 40, i-am parcurs mai degrabă cu inima, și mai puțin cu picioarele. Deși am ”alergat” academic 40 de kilometri, cursa de maraton oficială are 42 de kilometri și 195 de metri. De ce? Pentru că mai avem de susținut și o disertație. Sau, istoric vorbind, pentru că în 1908, în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra, traseul a fost stabilit astfel încât cursa să pornească de la Castelul Windsor și să se termine în fața lojei regale de pe stadionul olimpic, ca familia regală să vadă finalul.

Aș zice că suntem, probabil, cel mai omogen program masteral din punct de vedere al componenței lotului. Foști sportivi de performanță, sportivi amatori, părinți care au copii ce performează în diferite discipline sportive, cu toții psihologi, ne-am adunat pe pista aceasta nouă, proaspăt construită pentru noi de către domnul profesor Cornel Mincu, căruia îi mulțumim pentru toate eforturile logistice și administrative de a face posibilă existența acestui masterat. Cum îi mulțumim și pentru diminețile de duminică petrecute în parcul Herăstrău, plimbându-ne sau făcând un pic de gimnastică mult prea matinală, pentru unii dintre noi. Sau bătând mingea de baschet, împreună, în parcul Liniei.

Mulțumim, de asemenea, tuturor profesorilor noștri, mulți dintre ei veniți din afara facultății, cu un belșug de informații și de experiențe care ne-au umplut consistent bagajul de cunoștințe și de curiozități.

În cei doi ani petrecuți aici, dincolo de partea teoretică, am readus în prim-plan Cercul de Psihologie Sportivă, astfel încât să putem înțelege mai bine, de la cei care au cu adevărat nevoie de noi, care ne este rostul. Am avut invitați sportivi campioni olimpici, mondiali, europeni, arbitri sau antrenori, de la care am învățat ce înseamnă performanța și cum putem contribui noi la realizarea ei. Îi menționăm aici pe Gabriela Szabo, Ana-Maria Brânză, George Florescu, Virgil Stănescu, Ionuț Cismaru, Raluca Olaru, Artemon Apostu-Efremov, Izabela Lăcătuș, Alecsandra Ecard, Andrei Toader, Mia Linnik-Holden, Paul-Mihai Graure și Denisa Anastasiu.

Plecăm de la acest master cu informații noi, dar și cu semne de întrebare puse pe talgerele eticii – cât putem susține un sportiv pentru înalta performanță și depășirea limitelor propriului corp, și când începem să prioritizăm sănătatea lui mintală? Sunt, desigur, două paradigme, și le-am întâlnit pe ambele în cei doi ani petrecuți aici. Probabil că fiecare dintre noi va decide, de-a lungul drumului nostru profesional, ce cale vom alege.

E un celebru dicton stoic care spune că trebuie să ai seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le poți schimba, curajul de a le schimba pe cele pe care le poți schimba și înțelepciunea de a le deosebi. Uneori, poate că ne-a lipsit seninătatea și înțelepciunea de a găsi pârghii comune pentru interese divergente. Însă curajul ne-a adus laolaltă, de fiecare dată, și aș vrea să le mulțumesc colegilor mei pentru că, oricât de anevoioase ar fi fost unele momente de pe parcursul masterului, mă bucur că finalul ne-a adus din nou împreună. Nu la fel de proaspeți ca înaintea parcurgerii maratonului. Ci consumați, dar fericiți că am trecut linia de finish.

Mulțumesc tuturor celor care au făcut acești doi ani să existe, în felul acesta!