Recunoștință

Constantin Noica spunea că ai atâtea vieți câte cărți ai citit. L-aș completa, spunând că ai la fel de multe vieți, câți oameni ai întâlnit, pe lumea asta. Pentru că fiecare om oglindește ceva în tine. Cum și tu oglindești ceva în el. Nu știi întotdeauna ce ești sau ce poți fi. Unghiurile moarte ale propriilor identități sunt căi sigure către depline mirări despre tot ceea ce stă în puterea noastră de a crea, din plămada care ne-a fost dată.

Colegii mei de la masterul de Comportament Organizațional și Consiliere Psihologică mi-au făcut în această seară o surpriză frumoasă – mi-au arătat bucăți din mine. Oamenii aceștia alături de care am făcut un milion de lucruri, în doar doi ani, oamenii lângă care am plâns pe scări și în amfiteatre, cărora le-am împărtășit cele mai mari temeri ale mele, oamenii lângă care am râs de atâtea ori, la cursurile pe care le-am avut împreună, oamenii lângă care am crescut și datorită cărora am crescut, dar lângă care am rămas și copil. Pentru că m-au acceptat așa, în felul meu foarte instabil de a fi tristă și veselă în momente concomitente, de a fi ingenuă și revoltată, de a avea trei feluri de energie puse în slujba unor idei adunate laolaltă de noi toți. N-am frați sau surori, dar cred că, dacă aș fi avut, mi-aș fi dorit să fie așa ca ei.

Mulțumesc, dragilor, pentru surpriză, și pentru bucuria de fi făcut posibilă povestea asta frumoasă! Nimeni, pe lumea asta, nu m-ar fi putut convinge, cu doi ani în urmă, că va fi putând fi așa cum a fost.