A fi și a nu fi

Partea bună, când ești la o școală de formare, e că ai atâta libertate cât cer reflectat în oceanele acestui pământ, să poți fi tot ceea ce nu poți fi în oricare alte părți ale vieții tale. Partea proastă, însă, e că e atât de bine să fii ceea ce ești, încât devine identitar și imposibil de lepădat, atunci când părăsești această paradigmă a securității emoționale. Iar oamenii ”civili” din jur n-au echipamentul emoțional să poarte tot ceea ce doar în coconul protector al unei școli de formare poți lepăda.

E tristă necesitatea dedublării. Și uneori trebuie să înveți asta în feluri grele, care-ți alterează spiritul și ființa. Totuși, atâta cât poate fi, acest grup alături de care am încheiat astăzi primii doi ani de formare în psihoterapie focalizată pe emoții mă ține și susține în toate felurile mele strâmbe de a mă raporta la existență. Fără frică, fără fugă, fără respingere, fără abandon. Cu toate cele pe care nici măcar eu nu le pot ține în mine însămi, uneori, fără să mă descompun în multe bucăți greu de rearmonizat.

Mulțumesc, oameni dragi! E tare bine alături de voi!

Institutul de Psihoterapie Experiențială Focalizată pe Emoții