Medalii și înfrângeri

Olimpiada încă nu s-a terminat. Mai avem medalii de câștigat. Sau înfrângeri de digerat. Chiar dacă nu sunt ale noastre. Nici victoriile, nici înfrângerile. Nu sunt personale. Oricât ne-am afilia, în momentele de bucurie, instituțional ori individual, acestor sportivi cu care împărțim un imn, o țară ori o istorie. Însă experiențele (mai mult decât performanțele) povestite de ei, la finalul întrecerilor, în puține cuvinte, căci n-au timp de vorbe prea multe, ar trebui să capete de pe acum un sens, pentru fiecare dintre noi. Nu mâine, nu la finalul competiției, nu la începutul toamnei. Ci astăzi. Tocmai pentru ca afilierea de care pomeneam mai sus să aibă, totuși, o vagă justețe. Cum ar trebui să ne luăm fiecare, pe persoană fizică (iertați plasticitatea), lecțiile de viață necesare. Pentru momentele când n-avem chef să ne ducem nu la bazin, ci fiecare în parte, în locurile în care uneori trebuie să mergem, deși n-avem nicio tragere de inimă. Pentru momentele când nu dăm din padele kilometri întregi, zi de zi, într-o rutină uneori înnebunitoare, dar repetăm aceleași acțiuni, într-o recurență cel puțin descurajatoare. Pentru momentele când nu tragem de noi, în cele mai aspre feluri cu putință, pentru 60 de secunde de potențială, deși uneori improbabilă, glorie, dar ne zbatem ani întregi pentru rațiuni personale ori profesionale.

Nu cred că orice om de pe lumea asta poate deveni un campion olimpic. Celebra sintagmă a lui John B. Watson – ”Give me the baby!”, prin care acesta se lăuda că poate transforma un bebeluș, dintr-o pleiadă de potențialități, în orice – s-a dovedit a fi cel puțin nepractică, ca să nu spunem tragică, atunci când ne uităm la cadrul familial în care acesta și-a crescut propii copii. Dar cred că, în ariile de competență care, pentru unii, sunt convergente unui hedonism care transformă adeseori munca în pasiune, putem ajunge pe piscuri. Dacă înțelegem, așa cum ne spun, cu fiecare ocazie, acești co-naționali care ne aduc atâta bucurie, că drumul către vârf e un lung șir de hăuri pe care trebuie să fim dispuși să le traversăm în solitudine, în sacrificiu de sine, în deznădejde, în rutină, în durere, pentru răsplata unei clipe de eternitate, culeasă de pe piscul oricărei meserii de pe lumea asta.