Sari la conținut
Oana Monica Nae
← toate textele Bicepși, pătrățele și voie bună

Din seria: ”viața la gym după sărbători” sau ”cum să mori lento”

28 decembrie 2022

Ca orice dependent de pe lumea asta, care nu-și ia doza în timp util (în cazul meu, sportulețu’), am așteptat ziua de azi să merg la sală ca pe eclipsa de soare din ’99. Și cum eram eu hiper-titirez, la orele amiezii, după trei zile de pace, zen și contopire cu înaltele forțe astrale, iată-mă nerăbdătoare nevoie mare să ajung la sală. De parcă mă așteptau acolo zece Santa Claus, fiecare cu câte un #8pack, ochi de culoarea azurului și multă disponibilitate, dimpreună cu Zâna Măseluță, trei feți-frumoși pe cai foarte albi și iepurașul de Paște.

Doar că eu, în naivitatea mea de copil prost, nemaimergând la sală, până acum, în perioada sărbătorilor, am crezut că într-un an de heirupism le-am văzut pe toate. Și-apoi, nu-s eu sportivă de mare angajament? Nu mă omoară două clase. Mno… dacă aseară eram oarecum iritată de povestea cu ”de Crăciun, fii mai bun”, astăzi mi-aș fi dorit foooaaarte tare să fie și instructorii mei pe acest vibe al bunătății și păcii mondiale. Doar că Universul, dragul de el…

Și povestea aia (tot de aseară, că mă mânca în vârful degetelor) cu „nu de 1 Ianuarie”… Rectific. Nu că ”nu de 1 Ianuarie”, ci muuuult după 1 Ianuarie mergeți să vă faceți abonamente la sală. Nu de alta, dar săptămâna asta, dat fiind că fiecare clasă e ultima din an, toată lumea e pusă pe fapte mari. Și nu-mi închipui că prima săptămână, fiind prima din an, va fi altfel. Pe sistemu’: ”să-i rupem pe micuți, să simtă mai bine trecerea dintre ani”. Mă rog, termenul de ”micuți”, după perioada Crăciunului, e un eufemism. Dar fie, ca să sporim dramatismul situației.

So… pentru că instructorii noștri au senzația că în cele trei zile de pauză n-am făcut decât să mâncăm (mult), să bem (des) și să dormim (cât se poate), și-apoi nici să nu ne căim pentru toate aceste fapte reprobabile, s-au gândit să plecăm după antrenamente ca și când am fi cel care îi dă vestea lui Mircea cel Bătrân, înainte de celebra întâlnire cu Baiazid, de la frumosul Rovine, că peste 600 și ceva de ani vor dudui televizoarele românești de telenovele turcești. Not a good end for him, for sure…

Am 15 feluri de febră musculară, din părți ale corpului de a căror existență nu aveam habar. Sportul și sărbătorile. Hashtag recomand.

✦