Cinci în unu, după sală

Știți momentul ăla când pleci de la sală din Berceni, via Pantelimon, super bombă, după o clasă de bătaie și una de forță? Practic, ești 5 în 1: Superman, Batman, Spiderman, Hercule și un pic de Xena (care face cât 4 masculi alfa).
Și apoi te sui super bad girl în mașină, toată o fiară, deschizi radioul, îl dai la maxim, să bubuie parcarea, iar o voce suavă îți susură candid în boxe: trei sute cincizeci și opt de oițe, trei sute cincizeci și nouă de oițe…
✦