Alternanțe culturale

Există o legendă taoistă pe care încerc să o redau, cu aproximație:

Calul unui fermier chinez fuge într-o seară de acasă. Iar vecinii vin și-i plâng de milă fermierului pentru ce i s-a întâmplat, consolându-l și spunându-i că a avut ghinion. Moment în care fermierul le spune: ”Poate”. A doua zi, calul se întoarce însoțit de alți șapte cai sălbatici. Iar cei din preajma fermierului îi spun, de această dată, că a fost norocos. Iar răspunsul lui este același: ”Poate”. A treia zi, fiul fermierului încearcă să îmblânzească unul dintre cai. Cade de pe el, se lovește și își rupe piciorul. Și cei din jur vin iarăși și spun: ”Ce nenorocire”. Din nou, fermierul răspunde: ”Poate”. A patra zi, un ofițer de recrutare vine în sat, să-i ia pe bărbați la război. Dar nu-l cheamă și pe băiatul fermierului, care avea piciorul rupt. Iar vecinii îi spun bătrânului: ”Ce noroc”. Iar el le răspunde: ”Poate”.

Astăzi, un om înțelept mi-a spus o vorbă la care mi-a rămas mintea, de când am auzit-o: ”Îmi e dor atât cât îmi permit să îmi fie dor”.

Când intrăm sau ieșim din viețile altora, ori când alți oameni intră sau ies din viețile noastre, nu știm niciodată dacă e bine sau dacă e rău. Iar dorul, acest cuvânt cu care atât de mult ne mândrim, pentru că e doar al nostru, intraductibil și etern precum însăși entitatea aceasta imaterială pe care o semnifică, e acolo. Viu. Și atât de des ne șoptește în ureche: ”Ce nenorocire”, încât uităm de atât de multa și îndepărtata înțelepciune orientală, care ni-l dăruiește pe ”Poate”. E greu pentru fibra noastră europeană, balcanică, ortodoxă să încapsuleze simplitatea unei evidențe.

Poate că uneori e rea această tranziție din viețile noastre. Dar poate că alteori e bună. Și poate că uneori ne permitem acest lux al dorului. Iar alteori nu ni-l permitem. Oricum ar fi, nu e nici bine, nici rău. Dar de câtă apă curgătoare care ne traversează avem nevoie să înțelegem rostul sedimentelor și al pietrelor pe care le conținem, și care vin și se duc, după bunul plac al fluviului ce ne traversează mințile, dar mai ales inimile.