Dacă n-aș scrie, m-aș sufoca

Dacă n-aș scrie, m-aș sufoca. De amărăciune, de furie, de gânduri, de injustețe.
M-aș sufoca, încet și sigur, de neputința de a verbaliza adevăruri, ce-i drept alterate de propria subiectivitate.
De neștiința de a construi echitabil, corect, moral, onest, firesc.
De teama inevitabilei repercusiuni.
Și a inevitabilei izbucniri.
De frica furiei născute fără o bucățică de flacără. Fără un fir de scânteie măcar.
De groaza totului care se transformă în nimic într-o fracțiune a unui sfert de clipe.
Și a nimicului care se transformă în tot cu aceeași repeziciune.
Și a acestui veșnic carusel fără escale.
De teama talionului întrebuințat cu asupra de măsură.
Și a mâinelui deja trăit în lutul inevitabilei frici și a certei incertitudini.
A urii învăluite de dragoste și a dragostei înecate în ură.
Și de amărăciunea de a nu fi, fiind.