Orice iad are colțul lui de rai

”To love at all is to be vulnerable. Love anything and your heart will be wrung and possibly broken.” (C.S. Lewis)
Ce au în comun poezia, Sartre și ingineria? Mai nimic, în aparență. Un univers, în esență. Și o formă de terapie: cea focalizată pe emoții.
Aș crede că, pe lumea asta, orice iad are colțul său de rai. Măcar pentru a înțelege experiențial discrepanța dintre un pisc și un hău. În ultimele zile, Bucureștiul a fost gazda Conferinței ISEFT International Society for Emotion Focused Therapy. Dedicată celor pasionați și preocupați de emoțiile umane, în cel mai profesional și profesionist fel cu putință. Ne-am strâns acolo absolvenți ai masterului de EFT de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației Universitatea din București, actuali masteranzi, viitori terapeuți, aflați încă în formare, și terapeuți cu mulți ani de experiență în spate. Europeni, asiatici, americani, africani. Aduși laolaltă, la București, prin efortul Institutului de Psihoterapie Experiențială Focalizată pe Emoții. Și prin dedicarea absolută a celor doi (unici) traineri EFT din România – Iulia Ciorbea și Catalin Nedelcea. Sprijiniți de o super echipă de terapeuți și voluntari pentru care nu pot decât să am o infinită admirație, pentru felul în care au gestionat un eveniment de o asemenea anvergură.
Sunt multe experiențele pe care le-am trăit în cele două zile de conferință – unele bune (care țin de context), altele mai puțin bune (care țin de propria persoană). Însă ceea ce mi-a rămas întipărit pe retina propriei conștiințe e miracolul pe care acești doi oameni, Iulia și Cătălin, au reușit să-l facă. Nu prin organizarea acestei conferințe la București. Deși e un lucru excepțional, per se. Ci pentru că, prin forțele proprii, au reușit să creeze o comunitate de EFT-iști adunați în jurul lor și în jurul unei idei. Construind, cu ajutorul unor argumente teoretice, un univers întreg de practicieni.
Mă bucură, atât cât mă poate bucura ceva în perioada asta, că am reușit să-i văd pe cei care au pus bazele EFT la nivel internațional. Piscul fragil pe care am reușit să urc, din hăul în care mă găsesc, e plin de câteva mâini de oameni care învață să fie alături de clienții lor și pe piscuri, și în hăuri. Însoțindu-i, prin lumină și prin întuneric, cu aceeași ”îndârjire” empatică.
Mă bântuie sentimentul neapartenenței în toate felurile și formele care pot chinui un om, pe lumea asta. Însă în aceste două zile am simțit că aparțin unei idei. Și unui ”trib”. Nu pot cere mai mult nici de la univers, nici de la oameni, în acest moment. Așa că încerc să fiu recunoscătoare pentru bucăți de clipe. Uneori, sunt mai mult decât un banal tic-tac apus într-un ceasornic oarecare.