Cinci ore la Filosofie

Nu știu alții cum sunt dar eu, când am o oră liberă, mă duc la școală. Dacă nu la a mea, la altele. Mă descurc, cum ar veni. Astăzi mi-am petrecut cinci ore din viață, de exemplu, la Facultatea de Filosofie. Următoarea destinație, practic. Simt că fac o bucurie profilor de la psiho, că scapă de mine (dar nu scapă așa curând… gen).

Acuma, de ce am stat și am scris aproape 20 de pagini, de dimineață până după-amiază, în loc să o iau pe calea celor sfinte ori pe calea sportulețului, e un subiect de analiză pentru orice psiholog care vrea să-și ascută competențele profesionale. Dar, până la viitoare cercetări care să stabilească diferitele patologii pe care le dețin cu mândrie, aș vrea să împărtășesc (pentru că sunt un om cu suflet mare) câteva dintre lucrurile pe care le-am asimilat azi, dimpreună cu prietenu’ meu de-o viață, Alexutz

– Socrate era urât, sărac și deștept. Și cu pătrățele. Hashtag.

– Platon era șefu’ la doctrina idealistă din filosofie.

– Aristotel sigur făcea și el ceva mișto, dar e complet incomprehensibil. Nici măcar glume nu poți face despre el.

– Atenienii aveau replici din gama ”in your face” pe care le livrau spartanilor, când se luat la trântă cu ei: ”Noi luptăm ca oameni liberi, nu ca sclavi.” Joac-o p-asta, Leonidas! (regele, nu pralinele)

Dincolo de bășcălia mea semi-doctă (că atâta pot), m-am întors în timp astăzi. La cretă, tablă și burete. Ceva ce nu mai văzusem de la 18 ani. Și la amintirea primelor cursuri și seminarii de la Teatrologie, unde am discutat pentru prima dată despre dialogurile lui Platon.

Am înțeles (a câta oară?) de ce ader la gândirea lui Platon mai mult decât la cea a lui Aristotel. Și de ce îmi place atât de mult faptul că lumea ideilor e eternă și se contopește, de fiecare dată când renaștem, cu trupul nostru trecător. Și-i dă acestui corp efemer ”bobârnace anamnezice” (cum spunea profa de azi, citând un alt profesor), atunci când întâlnește lucruri frumoase, fapte bune și adevăruri eterne. Înglobate în cele trei arhetipuri mari: frumosul, binele și adevărul. Apoi, am înțeles poate și mai bine celebrul mit al peșterii și necesitatea de a tranzita cunoașterea treptat, de la întuneric către lumina lunii. Și-abia apoi către soare. Am aflat mai multe despre moartea lui Socrate și despre absența din cetate a lui Platon, în vremea când mentorul său era condamnat la nemurire. Dar și despre iubirea grecilor pentru lucrurile eterne, care dăinuie – anume ideile. Și, nu în ultimul rând, am aflat că ceea ce numim cunoaștere înseamnă a avea acces la cauzele care o preced.

E așa ciudat să schimbi domeniile de studiu, în zile consecutive. Alți profesori, alte universuri. Atât de diferite, atât de bizare tranzițiile și atât de impactante discursurile cele noi, învelindu-le pe cele deja existente în panoplia mea de oratorii didactice.

Cursul la care am asistat astăzi este organizat de Centrul de Excelenţă în Filosofie – CEX. Și tare mi-ar plăcea ca adolescenții să afle de acest demers al Facultății de Filosofie. Eu am aflat întâmplător de el, și mi se pare o oportunitate excepțională pentru elevii de liceu. Și pentru orice curios care e dispus să iasă complet din orice zonă de confort cognitiv, pentru câteva ore. Cursul durează un an, se ține săptămânal, duminica, este gratuit și constituie o resursă excepțională pentru oricine e dispus să-și dea această șansă, de a se confrunta cu limitele propriei minți.