Lecții de la copii

Marile lecții le învățăm nu doar din marile prelegeri ori din marile revelații ale unor oameni de renume. Le putem învăța la fel de bine și de la copii. Chiar mai bine, aș spune. Dacă aveți două minute pe care vreți să le investiți cu folos, ascultați ce spune acest copil. Și felul în care o face.

Atât de mult și atât de în viteză trecem prin tunelul acesta al emoțiilor, de teamă să nu fim cuprinși de ele, încât nu înțelegem că, de fapt, ele se lipesc de noi. Iar viteza noastră e doar un mecanism de apărare față de trăirile acestea atât de puternice de care ne temem, de cele mai multe ori.

E normal să ne înfurie lucruri. E normal să ne întristeze. E normal să ne bucure. Cum toate emoțiile de pe lumea asta sunt atât de normale.

Tipul acesta de dialog, dintre copil și mama sa, e un deziderat al meu personal. În orice fel de relație aș avea. Doar că experiența m-a învățat că nu poți verbaliza orice simți cu oricine. Oricând. Pentru că e nevoie de o conștientizare personală foarte puternică, atât din partea ta, cât și din cea a partenerului de discuție, în ceea ce privește propriile senzații, percepții și emoții, ca să poți ”tolera” un astfel de dialog. Altfel, devine monolog. Și se pierde complet întregul sens al procesului.

”Even though I was that mad you still love me so much?”

Aici e nevoie de acel ”da” pe care l-am așteptat fiecare dintre noi când eram mici. Și pe care îl așteptăm în continuare, la vârsta adultă. Dacă avem partenerii de dialog potriviți, îl vom primi. Și va fi la fel de semnificativ.

Mulțumesc, Byanca Byanca, pentru link!