Viața după NLP

Dacă e ceva pe lumea asta la care sunt deficitară 101%, cu siguranță este luarea de decizii. Așa că, atunci când vreau să mă îngrop cognitiv și emoțional, concomitent, mă pun în situația de a renunța la ceva pentru altceva. Și, ca să fiu plastică, îmi dau singură daună totală.

Astăzi trebuia să alerg la Baneasa Forest Run – 2 aprilie 2023. Așa cum am scris și săptămâna trecută, și cum așteptam cu mult entuziasm, de când m-am înscris la competiție, cu ceva luni în urmă. Aveam de alergat un nou semimaraton, după cel de duminica trecută. Doar că tot astăzi se încheia lunga mea călătorie în lumea NLP-ului, după 14 luni de întâlniri și experiențe care mi-au dezechilibrat complet toate chakrele. Totuși, mintea mea nehotărâtă luase hotărârea de a alerga întâi, și apoi de a participa la ce mai rămânea din curs.

Doar că multele noastre planuri, și multele noastre intenții, dacă ne devin scop, și nu mijloc, au acest dar de a ne da algoritmul peste cap. Așa că, contrar tuturor doleanțelor mele hiper-sportive, am avut parte de o săptămână în care am fost mai mult zombi decât om, din cauza răcelii. Motiv pentru care n-am putut face decât un antrenament amărât, de 50 de minute, pe parcursul a șapte zile. Ceea ce e aproape egal cu zero, în dinamica unei pregătiri pentru semimaraton. N-am alergat deloc. Nici măcar plimbări n-am putut face. Cu tot dorul meu infinit de sală, a trebuit să stau potolită zile în șir, având în minte credința că mă voi repara până astăzi. Ceea ce s-a și întâmplat, pe sfert. M-am dus la Băneasa de dimineață, un pic abulică și cu zero endorfine la bord, dar costumată de alergare. Am căutat până și loc de parcare, ceea ce e o chestiune destul de alambicată, în dimineața competiției. Însă atunci când am coborât din mașină, fără pic de vlagă și cu o lipsă de entuziasm pe care n-am avut-o până acum, la niciuna dintre competițiile la care am participat, mi-am dat seama că îmi doresc mai mult să fiu alături de colegii mei, la ultima întâlnire, decât la alergat. Era acel procent suplimentar care înclina balanța. Nu cu mult, dar o înclina. Și am făcut ceea ce n-am crezut că voi putea face prea curând – am ales calea mai ușoară. În loc de alergat 21 de kilometri prin ploaie și noroi, am mers în cel mai conținător și sigur spațiu în care m-a dus viața, în ultimii mulți ani.

Cu siguranță, orice alegere înseamnă o pierdere. Dar orice pierdere înseamnă și un câștig. Împărtășesc aici ce a reprezentat pentru mine câștig în această experiență NLP, cu credința că poate va fi de folos cuiva.

1. Fiecare om în parte are propriile povești. Care-ți pot frânge inima doar ascultându-le. Sau care te pot înălța spiritual, simțindu-le. Fiecare om. Și colegul ăla retras, din colțul camerei, pe care nu-l vede nimeni. Și cel plin de umor, atât de popular încât oricine vrea să-i fie companion. Și cel care are o mătură în mână și cu asta își câștigă existența. Și cel care schimbă destine, pentru că știe să codifice și să decodifice realități existente sau lumi virtuale.

2. Este al naibii de greu să stai în fața cuiva și să te uiți în ochii cuiva care îți spune lucruri frumoase despre tine însuți. Care-ți știe hăurile și poveștile de viață cele mai amare și, știindu-le, îți spune cu vocea tremurândă că ești un om bun și valoros.

3. O îmbrățișare este probabil unul dintre cele mai frumoase daruri pe care un om îl poate face altui om.

4. N-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit. Uneori, e de ajuns să-ți spună cineva, privindu-te în ochi: ”te văd și-ți mulțumesc”.

5. Oamenii judecă. Și ne judecă. Ei pe noi. Și noi pe ei. Ne judecă cei care ne știu sferturi de povești. Și o fac fără să-și pună vreo secundă problema că se află într-o maximă eroare. De cunoaștere, în primul rând. De judecată, în al doilea rând. Dar cum alții o fac cu noi, și noi o facem cu alții. Și nu e drept că e așa. Dar e ceea ce e.

6. Suntem un cumul de vulnerabilități, fiecare în parte. Ne întâlnim, ne ciocnim, ne facem crăpături unii altora. Uneori, încercăm să lipim aceste crăpături. Alteori plecăm. Ciobiți și ciobind. Și rănim, pentru că nu suntem întregi. Și suntem răniți, pentru că nu suntem întregi.

7. Inima are rațiuni pe care mintea nu le poate cuprinde. Dar aceste rațiuni au atât de mult sens, când poți să te scuturi de reziduuri moștenite ori dobândite, și să înțelegi cine și ce ești tu, în esența ta umană.

8. Tiparele noastre repetitive, în ceea ce privește relațiile pe care le avem, nu sunt ceea ce credem noi că se cheamă destin. Ci doar scheme emoționale învățate cândva, demult. Dar inexistența destinului se traduce printr-un infinit șir de posibilități viitoare, odată ce ne înțelegem pattern-urile emoționale și ieșim din ele.

9. Viața nu e despre a fi luptător. Și a te zbate. Și a te răfui cu propriul trecut, cu oamenii din jur, cu fricile proprii. Dacă viața e o luptă, nu-i poți supraviețui decât luptându-te. Dacă viața e o călătorie, nu trebuie să-i supraviețuiești. Ci doar să înțelegi câte ceva din fiecare stație în parte. Și de la fiecare călător în parte. Fără patimi, fără lupte, fără revanșe.

10. Lumea nu are nevoie de eroi. Noi avem nevoie să fim eroi, unii pentru ceilalți. Să fim salvați de unii și să-i salvăm pe alții. Dar dacă am înțelege că un binom înseamnă să aduci laolaltă două elemente întregi, nu două jumătăți, n-am mai avea nevoie să fim nici victime, nici salvatori.

Sigur, am învățat mult mai multe decât cele pe care le scriu aici. Dar am nevoie de timp să pot procesa cu adevărat toate aceste experiențe. Am ratat o medalie astăzi, dar am câștigat o diplomă nouă, care mă face coach NLP, cu depline aptitudini și competențe. Sigur că, dincolo de partea formală, realitatea mea de azi nu e nici despre medalii, nici despre diplome. Ci despre sens.

Chiar dacă nu am alergat de dimineață, am făcut-o după-amiază. Tot prin ploaie. Însă prin parc, nu prin pădure. Doar 12 kilometri, nu 21. Dar am alergat pentru aceeași cauză, pentru care o voi face tot acest an. Și mai cu seamă astăzi, de Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Link-ul de pe Galantom rămâne deschis, pentru orele de terapie dedicate copiilor cu autism, poate fi accesat aici.

Mulțumesc, Maria Cotoi, Anca Vaduva, Ruxandra Mărculescu, Adela Petre, Adrian Constantinescu!

Mulțumesc tuturor colegilor mei de ”suferință”! Am pus laolaltă bucăți semnificative din noi. Fiecare în parte. Și-atâtea lacrimi plânse împreună, în atâtea luni, sunt la fel de purificatoare precum ploaia de astăzi. În care ne-am botezat cumva, pe acest drum nou pe care am învățat să pășim întregiți.