Echilibrul ca necesitate

Cineva mi-a spus astăzi un lucru pe care l-am înțeles, poate, altfel decât l-aș fi înțeles în alte perioade ale vieții mele. Sau dacă l-aș fi auzit spus de altcineva. Anume că te poți ridica și poți merge mai departe doar după ce te afli în echilibru. Căci altfel, aruncându-te în diverse hăuri ori experiențe, fără să fii stăpân pe propriile picioare, te poți răni. Și, căzând, îi poți răni și pe alții din jurul tău. Sigur, există și o alternativă: să te lași purtat de brațele altcuiva, să poți ajunge unde singur nu reușești, pentru moment. Din cauza acestui dezechilibru temporar. Dar pentru asta e nevoie de multă vulnerabilitate. Și prea puțini înțelegem cu adevărat beneficiile acestui fel de a exista. Fiind convinși, în mod cu totul eronat, că postularea unei atitudini de forță e ceea ce ne dă putere. Când tocmai contrariul e cel adevărat.

Persoana care mi-a amintit de echilibru are 94 de ani. Și ăsta e motivul pentru care ecoul vorbelor ei e atât de puternic în mintea mea. Pentru că e un adevăr validat în ani, și tradus printr-un lung șir de experiențe.

Nu sunt un om al echilibrului. Ba, din contră, sunt un cumul de tot ce înseamnă haos pe lumea asta. Însă am învățat, în ultimele luni, cum să-mi creez insule de echilibru. Și cum să transform fuga în alergare. Pentru că, în vreme ce prima are sensuri atât de absconse și atât de dificil de forat, a doua e simplă, logică, coerentă.

Duminică voi alerga la Legal Half-Marathon. Este primul semimaraton din acest an, pe care mi-l doresc plin de competiții. Și de data asta, alerg pentru ședințele de terapie ale copiilor cu autism. Așa cum o voi face și la semimaratonul de săptămâna viitoare, de la Baneasa Forest Run – 2 aprilie 2023. Dacă doriți să donați pentru această cauză, o puteți face aici: https://autismvoice.galantom.ro/p/oanamonicanae.

Cei de la Adidas spuneau că o alergare începe atunci când uiți că alergi. Poate că e o condiție a ființei umane – aceea de a fi pe deplin, când nu-și mai pune problema de a fi, fiind. La fel ca în fiecare zi a vieții noastre, nu e distanța parcursă elementul cheie, ci fiecare pas trăit conștient.

Călătoria. Și călătorii ce ne însoțesc.