Sari la conținut
Oana Monica Nae
← toate textele Bicepși, pătrățele și voie bună

Inima nu face riduri

9 august 2022
Inima nu face riduri

”Nu mă mai uit în oglindă, dar să știți că inima nu face riduri.”

Marin Preda spunea despre tinerețe că este mai degrabă o trufie, și rareori o valoare. Contrazicându-l, poate, pe Lincoln, care milita pentru viața plămădită în ani, indiferent de numărul lor, nu pentru anii contorizați în viață. Sigur, cei doi au trăit în secole diferite. În spații geografice diferite. Poate tocmai din acest motiv ar trebui să înțelegem orice fel de idee pe care o împrumutăm sau pe care o potențăm, prin credința pe care o investim în ea, în spiritul epocii și spațiului în care ea a fost născută, gândită, simțită.

Elena Pagu este multiplă campioană europeană și mondială. La proba de marș, dedicată seniorilor. Aleargă la cei peste 90 de ani ai săi cât nu o facem mulți dintre noi, la vârste mult mai fragede. Aleargă și se bucură. Poate că e una din multele lecții pe care sportul ni le dă.

✦