Sari la conținut
Oana Monica Nae
← toate textele În spatele cortinei

Itinerarii

27 octombrie 2019
Itinerarii

Dacă FNT – Festivalul National de Teatru / The National Theatre Festival ar fi început astăzi, cu producția „Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba”, și s-ar fi încheiat tot astăzi, ar fi fost îndeajuns. E un spectacol ce conține suficient miez cât pentru un întreg festival. Un spectacol ce marchează o realitate a unei părți a lumii din care și noi facem parte. O realitate artistică, dublată de o realitate umană. Ambele consumate în trecut și stoarse de conținut în prezent.

Spectacolul caută sensuri. Fără să ofere răspunsuri. Caută un deznodământ pentru acest prezent incert, pe care-l trăim cu toții. Prin intermediul protagoniștilor-actori, ce-și joacă propriile povești. Detașați, și totuși legați de drumurile care i-au adus împreună, pe aceeași scenă. Drumuri diferite, marcate de pași sculptați cu dalte diferite.

Poate că cea mai de impact dintre povești, pentru momentul actual al teatrului românesc, este cea a personajului Ilinca Manolache. Pentru că povestea ei începe să devină povestea noastră. Tot săpăm și tot căutăm – în texte, în metode, în forme, în revolte de tot felul – convinși fiind că vom găsi o comoară, la finele acestei osteneli teatrale. Dar când, într-un final, încetăm să mai săpăm, pentru că am atins capătul și nu am găsit nimic, pare că totul va fi fost în zadar. Și osteneala, și timpul, și scopul inițial al căutării. Însă inutilitatea oglinzii care te reflectă, ca personaj, devine utilă, odată arătată lumii.

Un spectacol cât un întreg prezent plin de atâta gol…

–

Textul și adaptarea: Yann Verburgh

Regia: Eugen Jebeleanu

Cu: Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis Jr., Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin

Scenograf: Velica Panduru

Sound creation: Rémi Billardon

Light design: Marine Le Vey & Alexandru Macrinici

Video design: Ioana Bodale & Vlad Lăzărescu

Asistent regie: Ugo Léonard

Asistenți scenografie: Ana Ienașcu & Nina Tanné

Construcție decor: Tukuma Works

Supratitrare live: Monica Zârna (Panthea)

✦