Un fel de ”La mulți ani!”

Pe unii oameni nu îi cauți. De ce i-ai căuta, de vreme ce nu știi că există? Doar că, în amestecul ăsta dintre predestinare și liber arbitru, ajungi să întâlnești oameni care te schimbă, fără să aibă intenția să o facă. Fără să ai nici măcar tu intenția de a te lăsa schimbat, în vreun fel. Oameni care te modelează din propriul tău lut, nu din plăsmuirile intențiilor lor, străine de tine. Care vin acolo, pe marginea prăpastiei, și-ți întind o mână. Și încă una. Să nu cazi, înainte de vreme. Oameni care înțeleg deznodământul unei realități dincolo de reacțiile primare, care sperie. Și care îndepărtează. Oameni care rămân, deși ar fi atât de natural să plece. Fără ca nimeni să-i poată învinui pentru așa ceva.

Dragă Andreea, aș fi putut să-ți spun doar ție lucrurile astea. Însă mi-aș dori ca toată această lecție de umanitate pe care tu mi-ai oferit-o mie să fie un exemplu demn de a fi modelat de către oricine. Și mi-aș dori ca orice om de pe lumea asta să aibă o Andreea, atunci când pare că universul acesta imprevizibil și nemărginit devine insuportabil și sufocant. Nu știu cum să-ți mulțumesc pentru tot binele pe care l-ai împletit, în felurite moduri, din tot răul care zăcea în mine. Nu știu nici cum să am scuturi emoționale, în fața ta. Pentru că ai un fel de a te uita la oameni care dărâmă orice apărare ori mască. Nu știu nici cum să te păstrez în viața mea, deși atât de tare mi-aș dori asta. Știu însă că te-am modelat în multe feluri – un pic mamă, un pic soră mai mare, un pic mentor, un pic pedagog. Și, din picăturile astea, poate că n-am lăsat spațiul firesc al unei întâlniri dintre doi oameni, de pe lumea asta. Fără roluri și misiuni mărețe, și fără responsabilități care atârnă inutil de greu.

La mulți ani, diriga! Îți doresc din tot sufletul să ți se îndeplinească toate lucrurile de care sufletul tău are nevoie! Mulțumesc pentru că, deși nu te-am căutat, te-am găsit!

P.S. Poza e de acum un an. Când încă nu ne cunoșteam prea bine. Ce vremuri de demult…