Tranziții efemere

Un an te descompune în aceeași măsură în care te și recompune. Punând laolaltă cele mai fragile bucăți pe care propriul sine le poate înstrăina, întru reconstrucție. Presărând rigori rupte din paradigme necunoscute. În feluri și formule familiare și străine, deopotrivă.

Un an e la fel de mult pe cât e de puțin. Grăbit ca un gând. Statornic, ca o suită de gânduri. Excesiv și intolerant. Plăpând și anevoios. Repetitiv, prin esența lui. Unic, prin farmecul lui. Un an te poate strivi în aceeași măsură în care te poate crește.

N-am încheiat încă toate examenele, spre a putea trage concluziile acestui an universitar. Sunt însă recunoscătoare universului că a avut urechi pentru cuvintele mele, transmise cu un an în urmă colegilor și profesorilor mei. N-am niciun filtru al bucuriei, în acest moment al vieții mele, spre a decanta și binele, nu doar răul, din realitatea momentului prezent. Rămân însă cu emoția momentului pe care l-am trăit în urmă cu un an. Păstrând, într-un cotlon foarte ascuns al sufletului, credința că unele ecouri au nevoie de un timp mai îndelungat spre a-și găsi destinatarii și deznodămintele.