Oamenii care se risipesc

Oamenii ce-și petrec fiecare fărâmă de cotidian răvășindu-și sufletul în mii de cotloane sunt meticuloși. Nu se grăbesc. Își dau timp să se risipească. În felurite forme inegale. În diferite nuanțe desaturate. În variate formule desincronizate.
Oamenii ce-și poartă ziua ca pe o eternă noapte sunt confuzi. Săraci. Acromatici. Anchilozați.
Oamenii ce-și târăsc genunchii, până și-i scrijelesc de tot, sunt niște ceasornicari riguroși. În mersul lor pe cioburi, pășesc tacticos. Pentru a simți fiecare colț de sticlă ce le pătrunde în piele.
Oamenii ce-și frâng bucăți de sine, cu fiecare respirație, își cronometrează tăcerile dintre două ploi de plânsete înnodate în corsetul soarelui ce răsare arareori.
Oamenii ce se aprind doar pentru a se stinge, iar și iar, trăiesc sufocați neputincios în clepsidre inegale. Măsurând grăunțe de nisip rămas fără oxigen.