La barza chioară

E o vorbă românească sănătoasă care zice că ”la barza chioară, îi face Dumnezeu cuib”. Eu nefiind nici cuibul, nici Dumnezeu.
Aproape am terminat sesiunea. Chestie care mi se părea oleacă neverosimilă, cu ceva zile în urmă. Mai am două examene, mâine și poimâine, pe care m-am gândit să le tratez într-o manieră aplicată. Dat fiind că unul se cheamă ”psihologia religiei” și celălalt ”psihologia educației”, am pedalat azi 40 de kilometri pe lângă muuuulte biserici, școli și grădinițe. Într-o abordare sportivo-educațională foarte holistică. Mizez pe faptul că am adunat suficiente endorfine cât să plusez la impresia artistică. La altceva nu mai am la ce plusa, la câte examene am dat până acum. Că nu mai intră niciun gram de informație.
În altă ordine de idei, sunt mândră de cum a decurs sesiunea. Am o condiție fizică precară, spre îndoielnică, de când cu examenele. Dar a meritat. Pe alocuri, am reconfigurat domeniul psihologiei. Am inventat concepte și teorii noi, pe care nici autorii originali nu și le-ar fi putut închipui. Și sigur că le-am și argumentat cu multă credință. Dacă nici eu nu cred în propriile idei, cine să creadă? Probabil că profii mei sunt oleacă îngrijorați / mirați de această nouă configurație teoretică a lucrurilor pe care ei le-au predat dar, vorba ceea, frumusețea e în ochii celui care privește.
N-am primit încă nicio notă. Dar mă bazez pe faptul că și restanțele sunt o perioadă oportună pentru noi experiențe de viață.