Despre piedestale, cu recunoștință

Nu cred în coincidențe. Nu pentru că m-am învârtit, în ultimii ani, în tot felul de medii încărcate de o profundă spiritualitate ori de o transcendență care străbate aparența până la cea mai mică unitate posibilă a esenței umane. Ci pentru că experiența pe care am adunat-o, de-a lungul anilor, mi-a demonstrat că întâmplările sunt rarisime și folosesc exclusiv ca picanterii, pe un drum bine trasat, în avans, de o voință mai presus de opțiunile noastre. Nu unul care să ne îngrădească liberul arbitru, ci unul care să ne ducă către un destin pe care îl putem accepta sau refuza oricând. Cu deplină asumare.

Astăzi, 5 octombrie, este Ziua Mondială a Educației și Ziua Profesorului. Stabilită de UNESCO, cu 28 de ani în urmă. La fel de mulți câți număr și eu, pe băncile școlilor. Dacă mi-e la îndemână o atare numărătoare, mi-e totuși greu să-mi număr profesorii pe care i-am avut în atâția ani. Sunt tare mulți. Pe unii i-am uitat. Alții nu mai sunt. Pe unii îi revăd adesea. Altora le-am uitat numele. Chipurile. Pe unii îi port cu mine permanent, în cutiuțe sufletești bine partajate. Nu pe domenii condiționate de programele școlare, ci pe lecții învățate temeinic. O lecție, un calup de suflet. Un gând alandala, prins în zborul dintre două teoreme matematice, două dictoane latinești ori două capitale. Un gând rătăcit printre istorii demult scrise, într-ale sociologiei, ori ale teatrului, ori ale fotografiei, ori ale psihologiei. Un gând al spiritualității însămânțate între două sunete de clopoțel. Cândva, demult. Un gând crescut frumos de oameni minunați.

Viața mea toată a fost și încă este condiționată de profesori. Datorită lor am ales mereu. De la ei am așteptat mereu răspunsuri. Pe ei i-am suit pe postamente înalte, pentru a mă putea uita în sus. Chiar dacă am crescut. Chiar dacă îi pot privi drept în ochi acum. Cu multă recunoștință. Cu drag. Cu dor. Cu bucurie. Și cu infinită dragoste. Am încă nevoie să ridic privirea…

Mulțumesc, dragii mei dragi profesori! Mi-ați schimbat existența într-un milion de feluri, pe care pământul întreg nu le poate cuprinde! Și pe care niciun alfabet, oricât de generos, nu le-ar putea enumera pe de-a-ntregul!

Mulțumesc pentru că ați ales să vă onorați harul așa! Știu sigur că niciuna dintre întâlnirile noastre nu au fost ”dintr-o pură coincidență”.

Plec sufletul, bunii mei, de azi și dintotdeauna!