Crăciunul

Crăciunul. Ziua aceasta pe care atât de mult o așteptăm, dar care atât de repede trece. Însă nu-i bai. Temporalitatea noastră va fi la fel de grăbită și în anul nou ce va veni. Așa că vom aștepta iar. Cum facem cu fiecare zi în parte. Așteptăm o sărbătoare, o onomastică, o ocazie, un eveniment, un moment. Așteptăm, neînțelegând că lungile zile ale așteptării sunt viața noastră. Care trece. În latența unui timp pe care îl întrebuințăm în continuare precar. Pentru că a-l umple altfel înseamnă a fi prezenți altfel. Și-apoi cu fuga noastră, care ne împiedică aici-ul și acum-ul, ce-ar trebui să facem?

Din momentul în care și-a pierdut semnificația religioasă – nu pentru că n-ar avea-o în continuare, ci pentru că am înghesuit-o pe tot mai lunga noastră ”to do list” – Crăciunul a devenit o pleiadă de convenții, de obligații, de anxietăți, de bagaje greu de purtat. O zi pe care o așteptăm, dar de care sperăm să scăpăm repede. Vorba unei glume de sezon: ”fii bun de Crăciun, că nu durează mult”.

Scriu ceea ce urmează pentru toți cei care simt această perioadă a sărbătorilor ca pe o povară, nu ca pe o bucurie: emoția unei sărbători nu rezidă în fotografii perfecte, într-o masă supraîncărcată, în întâlniri cu rudele pe care nu le-ai mai văzut de la Crăciunul precedent. Nu pentru toată lumea. Unii oameni sunt îndeajuns de fericiți încât să nu simtă nevoia expunerilor fotografice. Alții, la fel de fericiți și ei, se arată lumii. Unora le plac mesele îmbelșugate. Altora nu. Unora le plac rudele. Măcar o dată pe an. Alții s-ar lipsi de atâta convenție. Iar ceea ce înțelegem noi ca fiind fericire ori nefericire, scrollând robotic pe rețelele de socializare, în zilele de sărbătoare, e o traducere foarte personală a unei realități obiective, manifestată însă în cel mai subiectiv mod cu putință de către cei care o compun. Nu există nici fericire, nici nefericire absolută pe lumea asta. Nici în zilele de sărbătoare, nici în afara lor.

Una dintre profesoarele mele ne-a spus semestrul acesta despre un îndemn al stoicilor. Și ni l-a spus îndeajuns de des, încât să se lipească profund de mine. Iar dacă pot să ne urez nouă tuturor ceva, pentru viețile noastre prezente și viitoare, e chiar acest îndemn: s-avem curajul de a schimba lucrurile pe care le putem schimba, s-avem liniștea de a putea accepta lucrurile pe care nu le putem schimba și, cel mai important, s-avem înțelepciunea de a le diferenția pe cele două.

Crăciun cu bucurie!