Cine suntem cu adevărat

Cine suntem cu adevărat? Faptele noastre? Virtuțile noastre? Credințele noastre? Anturajele noastre? Vorbele noastre? Putințele noastre? Micimile noastre? Limitările noastre? Ori proiecțiile celorlalți? Cuvintele celorlalți? Valorile celorlalți? Amputările emoționale ale celorlalți? Definițiile celorlalți?

Pe cine vedem, când stăm în fața oglinzii? Ne vedem chipul cel neted ori ridat, tensionat ori relaxat? Ne vedem ochii goi, care nu ascund nimic? Pentru că nu conțin nimic? Ori pe cei adânciți în canoane venite din credințele altora, imposibil de îndeplinit de către noi, cei ne uităm în oglindă cu ochi proprii, privind ochii altcuiva?

Pe cine căutăm, când nu ne găsim? Pe noi, rătăcind? Pe cei care nu sunt lângă noi, rătăcind și ei? Pe noi, umanizați sau dezumanizați, în funcție de contextele exterioare? Ori pe noi cei statornici, împământeniți în solul propriilor credințe, ce nu se dărâmă după orice banal cutremur?

Cine suntem și ce suntem? Veșnicii pierduți ori eternii regăsiți?

Dintr-un cumul de posibilități infinite, selectăm în fiecare moment bucățele de puzzle ce ne compun, ne recompun și ne descompun în fiecare secundă. Mereu aceiași. Mereu alții. Mereu prezenți. Mereu absenți.

Într-o veșnică nepotrivire a potrivilor și potrivire a nepotrivilor.