Ce e familia

Ce e familia? Nimic altceva decât spațiul de confort absolut și conținere emoțională. Polul liniștii și al bunei coabitări între membri. Pacea, prietenia și înțelegerea, toate închegate într-o deplină armonie.

Date fiind definițiile complet netendențioase oferite mai sus, cu o scrupulozitate demnă de cea mai bună dintre cauze, redau (fidel) un proaspăt dialog cu familia din dotare

Personaje

Bunicuțu, aproape 87 de ani

Nepoțica, adică subsemnata, 37 de ani

Mămicuța și tăticuțu (nu cred că am voie să zic câți ani au, că mă dezmoștenesc.. mă rog, m-au făcut la 22 de ani, calculați voi)

Bunicuțu (onest interesat): Onița, crezi că am nevoie de psiholog?

Eu (ca un psiholog certificat ce mă găsesc): Păi te apasă ceva? E ceva ce-ai vrea să discuți cu psihologul?

Mămicuța (intervenție ad-hoc): Deci, dacă te duci, o să începi și o să spui din copilărie: ”n-am avut pantofi, m-a durut asta…”

Bunicuțu (în ”aha” mood): Aoleu, mi-ai adus aminte de pantofi…

Mămicuța: Vezi, acum tu n-ai nicio suferință. Dar dacă te duci, ăla îți scoate toate rănile pământului. Să mă duc eu la psiholog acum? Da’ ce-am? Iar cu copilăria…

Bunicuțu: Acu am tot ce n-am avut în copilărie. Dar nu pot să fac risipă. Am lucruri să le-arunc. Că am prea multe. Am mașina de ras… din ’56… Și nu mă îndur s-o arunc…

Eu (plină de speranță terapeutică): Dar n-o folosești…

Bunicuțu: O mai folosesc. Am luat-o de la Zimnicea. Cu primii bani, 10 lei.

Mai stă un pic, mai cugetă, și întreabă gânditor

Bunicuțu: Măi Onița, trebuie să mă duc la psiholog?

Eu (implicată total): Ai o nevoie? Vrei să vorbești cu cineva despre ceva anume, care te macină?

Bunicuțu (senin): De dragoste aș vorbi cu cineva…

Eu: (blank) (blank)… atunci du-te la psiholog…

Tăticuțu: Tată, da’ vezi că ăla costă bani. Te duci la ăla, vorbești o oră, și lași 250 de lei acolo.

Bunicuțu: Și-mi alină dragostea?

Tăticuțu: Nu, doar te-ascultă.

Bunicuțu (îngrijorat): Și nu-mi dă niciun răspuns? Te duci pe strada cutare, găsești acolo o doamnă, care poate să stea mai mult de vorbă cu tine, și-ți trece pofta…?!

Mai povestim, mai dezbatem…

Bunicuțu (profund, de nicăieri): Am stres… (liniște deplină) Și nu înțeleg ce este. Ce e ăla stres? Cum te îmbolnăvești de stres?

Mămicuța (categorică): Când nu ai ocupație.

Bunicuțu: Eu, când am terminat armata, am stat la o bătrână în gazdă. Care era grecoaică, de origine. Avea 60 și ceva de ani. Și aia m-a învățat un proverb. Ea stătea într-o cameră, și eu în camera de lângă. Și bătrâna stătea acolo cu moșu’. Eu stăteam în pat, ca s-adorm. Și vine și-mi spune

– Domnu’ Nae, ce faci acolo?

– Mă odihnesc, doamnă.

– Fii atent la mine: ”Gânduri multe fără treabă dovedește minte slabă.”

(tăcere)

Bunicuțu: Ăsta e stresu’…

În aceste momente de obiectivitate deplină, privesc cu entuziasm susținerea necondiționată a familiei mele, indiferent de epoci, domenii de activitate ori școli parcurse. Abia aștept să împărtășesc cu profii și colegii mei entuziasmul devenirii psihologice. Și, desigur, definiția stresului.