Balanța

”Balanța” nu este un film oarecare, rătăcit prin niște arhive ponosite. E o comoară regăsită în tranșeele zbuciumate ale unei vieți de regizor la fel de zbuciumate. Iar Pintilie este genial nu pentru că a avut o carieră fabuloasă, la nivel internațional. Ci pentru că, în țara pe care a părăsit-o, de nevoie, mai mult decât de voie, a reușit să-și construiască propriul piedestal printr-o adăugire infinită de filigrane. Cântărite responsabil, la calitate, nu la cantitate.
”Balanța” nu este despre ”a fost”. Sau despre ”va fi”. Ci despre ”este”. Și poate că restaurarea lui s-a realizat la timpul oportun. Poate că abia acum sunt îndeajuns de multe generații trecute, care să-l recheme pe Pintilie pentru generațiile de azi. Să-l recheme și să-l restaureze, pe el, mai ales, atenției celor ce n-au putința temporală de a-i măsura genialitatea.
Dorel Vișan spunea, în seara aceasta, la finele proiecției, că un film nu poate fi mare decât cu artiști mari. Pintilie i-a ales. După propriul calapod. Și a ales perfect.