Viul viețuit

Ce ciudată e incoerența unor fapte, precedată fiind de coerența unor gânduri. Ce ciudat e să-ți însămânțezi conștiința proprie cu certitudini ori cu bănuieli probabile, și totuși să nu răsară decât semne de întrebare, din acest fals proces agrar. Când crezi că ai cules semințele cele bune, furat fiind de briza plăpândă a unei înserări adiate de ea însăși, într-un miez de anotimp steril, când crezi că ai prins însăși aripa adevărului, ruptă de pe umărul unui înger renegat de Lucifer, pentru prea candidul său crez, când crezi că luna și-a desprins mlădios întunericul, de pe umerii săi aselenizați de freamătul tot mai insistent, când crezi că însăși viața și-a decupat chipul aspru, pentru a se crește pe sine din noua însămânțare, atât de banal livrată, ca un pariu câștigat prea ușor, abia atunci începi să simți asprimea brizei arțăgoase, întărâtată de valurile ce-și pierd rațiunea, lovindu-se fără noimă de stâncile fără apărare. Abia atunci înțelegi că o aripă dăruită ție, înseamnă o aripă frântă pentru celălalt. Abia atunci accepți non-sensul luminii unui astru ceresc condiționat mereu să-și ascundă brațele luminate, la fiecare circuit parcurs pe jumătate. Abia atunci înțelegi că epiderma e un dat încorporat în sine, iar ceea ce se recompune nu e plămada, ci coaja.

Larvele creează fluturi mai lesne decât gândurile care se împotmolesc în nașterea de fapte!