Lumină. Asta căutăm.

Lumină. Asta căutăm. Asta așteptăm. Măcar o dată pe an. Lumina pe care aproape cu trufie și-o arogă preoții ortodocși ca fiind cea adevărată. Acolo, la Ierusalim. De unde vine către noi. Lumina acelui Fiu pe care Îl celebrăm noi astăzi. Același Fiu pe care L-au celebrat cei de rit catolic săptămâna trecută. Același Fiu care sărbătorea cu două mii de ani în urmă Pesahul, sărbătoare celebrată de evrei săptămâna aceasta.
Ce ciudat… un altfel de monoteism în fiecare dintre noi. Un altfel de calendar. Pe care îl apărăm cu fervoare. Cu patimă. Cu sânge. Și-n acest ”demers” religios, rostit sau nerostit, dar asumat de fiecare dintre noi (cu excepția ateilor), rătăcim esența credinței… dragostea. În feluritele ei forme, cuvinte, culori, expresii.
Nu e de ajuns să căutăm lumina astăzi. Astăzi-ul nostru este despre comerț. Și despre urări animate. Și despre gânduri standardizate. Iar lumina la care râvnim e doar în fotografii, nu mai e în noi. S-a rătăcit. În realitatea pe care reușim să o trăim doar pentru că o expunem în spațiul virtual. S-a rătăcit pe traiectoria unui mâine care succede cu repeziciune un alt mâine. S-a rătăcit pentru că ne grăbim. Permanent. Și nu ne mai putem opri să căutăm.
Gând bun…