Modernități mondene

Am ajuns atât de dependenți de anumite „organe externe“ (telefoane, tablete și alte soiuri de gadget-uri), pe care le-am „atașat” cu bună știință propriului corp și pe care le „purtăm” cu mândrie în fiecare secundă a existenței noastre, încât am devenit profund „impotenți” în a ne folosi propriile „instrumente” corporale. Suntem izolați complet în propriile paradigme de gândire, încât urechile nu ne mai sunt de niciun folos. Auzim cu adevărat doar notificările gadget-urilor. Cuvintele celorlalți, nefiind parte integratoare a atât de modernelor sisteme de alerte internautice, nu ne mai „ating” sonor în niciun fel. Pentru că nu mai ajung la noi.

Suferim de o adâncă stare patologică de izolare mentală și sufletească. Dacă mecanismele acestea moderne, indispensabile existențelor noastre la fel de moderne, ne-ar putea transmite și ceva sentimente, ne-ar face un mare serviciu. Din păcate, știința are și ea limitele ei. Azi, cel puțin. Așa că momentan rămânem captivi în rigoarea robotizată și în contururile lipsite de orice fragilitate sentimentală ale emoticoanelor (sau ale altor forme similare de expresie).

Tehnologia ne-a vindecat complet de nevoia esenței. Construiește în schimb la capitolul „aparență“. Cât să acopere nevoile unei întregi planete semi-robotizate. Fără prea multă răbdare, dar cu îndeajuns de multă rigoare.