Un loc trecut în uitarea lumii teatrale

În Bucureștiul sufocat de atâtea opțiuni culturale există totuși un loc, chiar în inima orașului, trecut în uitarea lumii teatrale. Un loc aflat pe lista celor care nu contează dacă sau cum „cuvântă” ori nu. Acel loc care îți stârnește un zâmbet în colțul gurii, când îl pomenești. Acel loc în care nu mergi, dar la care te raportezi cu o superioritate teatrală semi-doctă. Vorbesc de Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, „uitat” pe Calea Victoriei. Ca să nu spun părăsit de-a dreptul.
Am văzut două spectacole acolo, în ultimele șase luni. Le-am văzut și am râs. Și m-am oprit din râs. Și apoi am râs iarăși. Și i-am privit pe ceilalți spectatori. Care râdeau pătimaș. Aproape convulsiv. Și mi-am adus aminte de Gogol, și de al său „Revizor”, și de celebra replică a primarului: „De cine râdeți? De voi râdeți…”.
Râsul de la Teatrul de Revistă e unul amar. Pentru că, de fapt, umorul acestui teatru aparține unor decade de multă vreme trecute. La fel și mijloacele lor artistice. Și „glumițele” lor politice. Acest teatru unicat și-a pierdut însăși esența pentru care ființează – aceea de a penaliza, cu umor, desigur, clasa politică. De a fi „cu poporul”. Cu poporul de azi și cu clasa politică actuală.
La Tănase se cântă și se dansează. Cu mult „sclipici”. Și cu mult zgomot. Asurzitor, de multe ori. Poate pentru a mai ascunde încă un strat de praf, impregnat în coloristica izbitoare a cortinei și în previzibila cronologie a spectacolelor.
Teatrul de Revistă are un „parfum” greu. Și persistent. Un parfum înțepător, întreținut de ignoranța marii „familii” teatrale, elegantă și frumos mirositoare. Ce-și poartă cu mândrie hainele costisitoare și tocurile înalte. Metaforic, desigur.