Domnul polițist și căluțul Pegas

București, amiază, intersecție, sectorul 5. Eu, pe căluțul meu Pegas, ca o ”armazoancă” veritabilă, aștept frumos la semafor, cu căscuțele pe urechi, adâncită într-un abis intelectual de muzică barocă, de mare angajament. Un domn polițist vine spre mine (pentru că sunt într-o explozie chakrală, probabil) și-mi spune foarte hotărât:
– De ce nu port mască? (el nu purta)
Zen complet, nu remarcasem lipsa măștii. Îl privesc amuzată și confuză, neștiind să răspund ghicitorii.
– De ce nu port mască? Vedeți, asta e… Că trebuie să o gândești. Nu e așa simplu!
Eu, cu multele mele diplome în buzunar (de care el nu știa, căci probabil i-aș fi stârnit un mic orgasm intelectual), mă uit rușinată și nedumerită. De ce nu poartă mască? Hmm… La ce mi-or fi folosit școlile alea multe? (noroc că am o terapeută aptă, că altfel m-ar fi lovit oleacă la self-esteem întâmplarea)
– Pentru că am fluier! Și trebuie să suflu! Că nu merge așa! E simplă treaba, domnișoară! Da’ trebuie să gândim!
Restul e tăcere.