Ziua UNATC-ului

”Loin des yeux, loin du coeur”, spune poetul latin Properce. Sigur, o spune în ritmul cazon al unei limbi rătăcite. Însă e mult mai elegiacă limba lui Proust, când vine vorba de sentimente pierdute în efemeritate.
Astăzi este ziua UNATC-ului. Un loc căruia îi aparțin de șase ani. Și căruia îi voi mai aparține cel puțin încă doi. Un loc pe care în urmă cu un an l-am elogiat, blamându-l. Și l-am blamat, elogiindu-l.
Acest an ultim a impus însă distanță. Între mine și tine, școală cândva dragă. Și odată cu distanța, a impus și obiectivitatea. Și odată cu obiectivitatea, au căzut și vălurile toate. Ce ciudat! Nu proximitatea m-a făcut să nu te mai iubesc. Ci distanța.
Te-ai schimbat, tărâm al visurilor încheiate. Te-ai schimbat și m-am schimbat. Și eu, și tu. În rău. În tot mai rău. Însă, parafrazându-l pe Grigore Vieru, ”nu am, școală, cu tine nimic, / eu nici măcar nu te urăsc”. Te plâng doar. Tot mai rar însă. Căci ești tot mai departe de gândul îmbobocit la întâia noastră întâlnire.