Bunei mele Poezii

Buna mea Poezie,
Nu-mi plac festivismele. Nu-mi plac urările puse grămadă laolaltă, în zi de sărbătoare, uitate apoi într-un colț de memorie. Nu-mi plac convențiile traduse în penitențe mnezice. Nu-mi plac ocaziile celebrate de dragul ocaziilor.
Îmi place prânzul de miercuri. Ori seara de vineri. Ori dimineața de luni. Îmi place cotidianul, în banalitatea lui. Îmi place de tine răsărind în prag de lună, într-o seară oarecare, dintr-un gând oarecare. De aceea, buna mea Poezie, nu te urez astăzi. Ci mâine. Și poimâine. Și-n oricare altă zi din fiecare fărâmă de anotimp trăit împreună.
Buna mea Poezie, mi-ai fost pavăză de când am învățat să armonizez cuvintele în rime memorate pasager.
Mi-ai fost umbră, în veri anevoioase. Și umbrelă, în zile ploioase.
Mi-ai fost catarg, în furtunile ce mi-au copleșit existența de atâtea ori.
Mi-ai fost armonie, când inima-mi zburda pe câmpii colorate de curcubee.
Mi-ai fost timp și netimp.
Mi-ai fost lacrimă păstrată în căușul palmelor mele neputincioase.
Mi-ai fost durere rostită. Și tăcere nerostită.
Mi-ai fost taină a minciunilor spuse de propriile memorii.
Mi-ai fost anotimp anevoios și timp prietenos.
Mi-ai fost rimă și ritm. Și măsură potrivită nepotrivilor mele.
Buna mea Poezie, astăzi nu te pun pe portative însuflețite de glasuri neglăsuite. Astăzi te țin lângă mine. Să-mi fii pas pentru fiecare mâine și vis pentru fiecare ieri. Și respirație, pentru fiecare azi.
Mulțumesc, scânteie aprinsă de infinitul de stele călătoare!