Prietenii vin cu pași mici

Prietenii sunt acei oameni care nu aterizează pe teritoriile noastre trâmbițându-și prezența. Sunt cei care vin cu pași mici, înaintând încet. Senin. Cei care nu se grăbesc să înainteze. Și nici nu se opresc să stagneze. Ci-și continuă mersul firesc către noi, cei care îi așteptăm, fără să știm că îi așteptăm.
Prietenii sunt acei porumbei călători care ne duc gândurile în zări neștiute, ni le curăță de impurități și ni le înapoiază. Într-o după-amiază oarecare. Fără să pomenească măcar de zborul lor.
Prietenii sunt acei sihaștri tăcuți care au doar urechi, când în noi au mai rămas doar cuvinte neglăsuite, ce-și așteaptă deznădăjduite confesorul.
Prietenii sunt acele șoapte nespuse, împietrite pe retina ochilor noștri, transformate lin în lacrimi eliberatoare.
Prietenii sunt literele alfabetului, așezate dezordonat, pe o tablă oarecare, ce ne dau voie să-i compunem și să-i recompunem după știința și putința noastră.
Prietenii sunt.
La mulți ani, Alinta! Ți-e numele predestinat a bunătate! Îți mulțumesc! Te iubesc!