Ce avem de dăruit

Mulți oameni pretind că nu au ce dărui. Că este peste măsura putinței lor omenești de a da ceva, cuiva. Pentru că ei, la rândul lor, se consideră săraci. Nu e vorba de argumentele pecuniare, ci de cele emoționale. Argumentele izvorâte din resorturile interioare golite înainte de vreme de feluritele evenimente care ne-au lăsat cicatrici pe care încă ne chinuim să le închidem.
Există totuși două daruri pe care fiecare dintre noi le putem face oamenilor cu care interacționăm în viața de zi cu zi: zâmbetul și cuvântul. Și unul, și celălalt poartă o dulce povară – aceea de a putea schimba lumea. În măruntele ei povești, nu în uriașele ei semnificații. Realitățile mari sunt întotdeauna ascunse în cuvinte mici. Mărețele mistere ale universului, de care mulți dintre noi ne ferim, stau pitite în grăuntele fragilului prezent pe care foarte rar îl experimentăm la adevăratul lui potențial.
Cuvintele mișcă universul. E ceva ce am auzit astăzi de îndeajuns de multe ori, încât să înțeleg, o dată în plus, că a-ți verbaliza emoțiile cele mai intense, sentimentele cele mai profunde, trăirile cele mai adânci e un demers curativ. Un ”mulțumesc” venit de nicăieri. Un ”te rog” primit de niciunde. Un ”iartă-mă” răsărit nicicum. Un compliment dăruit cu căldură. Un zâmbet primit cu drag. Toate acestea ne scot din grotele noastre sufletești (în care atât de ușor alunecăm) și ne readuc la lumină. Pe noi, cei ce le verbalizăm. Pe ceilalți, cărora le adresăm. Pe noi, cei care primim. Pe ceilalți, cei care ne dăruiesc.
Nici zâmbetul, nici cuvântul nu pretind nici timp, nici efort, nici strădanii. Doar un pic de emoție.
Smile, an everlasting smile 🙂