Finalul cursului de NLP

Am trăit astăzi una dintre cele mai profunde experiențe de până la acest moment al vieții mele, la finalul celui de-al șaptelea modul de NLP Practitioner și, odată cu el, la finele întregului curs.

Mulțumesc, minunilor de oameni care mi-ați povestit povești pe care să le port cu mine mereu, în drumurile pe care le voi avea de parcurs de acum înainte!

Mulțumesc pentru că mi-ați dat lecții multe, grele, dureroase! Cu căldură și cu înțelepciune!

Mulțumesc pentru oglinda care mi-ați fost timp de șapte luni, în fiecare din acele trei zile din lună în care ne-am întâlnit!

Mulțumesc că m-ați iubit plângând, înainte de a mă primi între voi râzând!

Mulțumesc pentru multele îmbrățișări din care mi-am luat sevă și oxigen!

Mulțumesc pentru mâinile întinse, mereu prezente!

Mulțumesc pentru multele lacrimi plânse astăzi și pentru cele pe care le port cu mine acum, în timp ce scriu aceste rânduri!

Mulțumesc pentru tăceri!

Mulțumesc pentru cuvinte!

Mulțumesc, Ruxandra Mărculescu! Mulțumesc, Adela Petre! Mulțumesc, Maria Cotoi! Aș vrea să vă pot spune pentru ce vă mulțumesc. Am crezut că știu să meșteresc cuvinte îndeajuns de bine încât să nu fie gând, emoție sau sentiment pe care să nu-l pot exprima cumva, în scris. Dar iată că nu pot. Sau nu știu. E un tumult cu de toate. Știu că nu e nici bine, nici rău. E ceea ce e. Nimic mai mult.

Plec sufletul, bunii mei nebuni! Îmi e deja un infinit dor de voi! Vă iubesc, cu zâmbet și lacrimă puse laolaltă!

P.S. A trăi pentru a-ți povesti viața. Dar și pentru a asculta alte povești, ale altor povestitori. E îndeajuns.