Din seria ”Ce vrăji a mai făcut Samantha”

Din seria ”Ce vrăji a mai făcut Samantha sau spune-mi ce zodie ești ca să-ți spun cine ești”

După ce am povestit de sală, NLP și școală, ar putea părea că am o viață cel puțin perfectă, că trăiesc după niște canoane clare și că nu mă abat nicicum de la litera vreunei legi. De fapt, sunt departe de această realitate. Trăiesc foarte haotic, într-un scroll permanent prin zeci de activități foarte variate, de-a lungul unei zile. Fac asta pentru că așa am ales. O făceam și până cu doi ani în urmă, însă atunci fugeam de tot felul de lucruri. Acum mă risipesc asumat și concentrat

Ca să ajung însă în acest punct pe alocuri amuzant al vieții mele, am experimentat și lucruri mai ciudate. Cel despre care vreau să vorbesc astăzi este astrologia. Îmi cer scuze în avans pentru ce am să scriu, știu că am și astrologi în lista de prieteni. Voi relata experiența personală, în cheie oarecum comică. N-o luați personal

Uneori am senzația că, după ce-ți spui numele, al doilea lucru cel mai important pe care cineva trebuie să-l știe despre tine este zodia. Și, mai nou, ascendentul. Cine e foarte foarte ambițios poate să pună întrebări și despre Casa Iubirii sau cea a Comunicării. Ori despre Nodul Nord și Nodul Sud. Pare că mă pricep, nu? Cu ceva luni în urmă habar n-aveam ce-i cu toate lucrurile astea. Nici acum nu pot să zic că le înțeleg pe deplin, dar am făcut un efort cognitiv considerabil, la momentul când le-am auzit pentru prima dată.

Acum aproape doi ani, când mă lovise colapsul emoțional și nu știam ce să mai încerc pe lumea asta, să găsesc răspunsuri chiar și pentru întrebările ce nu le aveam încă, am ales să apelez la un astrolog. Nu eram nici dintre cei super-sceptici, nici dintre cei hiper-credincioși într-ale astrologiei. Însă aveam prieteni care încercaseră asta și am zis că, poate, voi găsi și eu soluții pentru problemele pe care le aveam la acel moment.

Partea proastă, din toată ecuația asta, e că eu nu mă încurc. Dacă mă duc într-o direcție, păi mă duc blană. Le încerc pe toate, în toate felurile. Nu-mi scapă nimic, nici măcar din greșeală. Așa că am început.

Primul astrolog. Mi-a făcut astrograma, mi-a spus de ascendent, mi-a povestit care sunt premisele pentru viitoarea mea existență, de unde vin și încotro mă duc. Nu suna neapărat rău, părea că am șanse la o viață decentă. Doar că apărea o chestiune care se cheamă Luna Progresată. Mai exact, Luna trece prin fiecare zodie, stă acolo cam doi ani, și ție ți se întâmplă chestii, în funcție de fiecare zodie în parte pe care o vizitează Luna. Ei, și nu știu cum m-am nimerit, că am apelat la astrolog fix când era Luna Progresată în Scorpion. Ceea e ce un fel de Mercur retrograd la puterea 100. Worst case scenario! Eram deja deprimată de niște luni, mă gândeam că n-are cum să-mi meargă și mai prost de atât. Am terminat cu întâlnirea, mi-am luat câteva informații. Pe multe le-am uitat. Inclusiv pe cea cu Luna și Scorpionul.

Mă rog, nu eram pe deplin satisfăcută, așa că am mai apelat la cineva. Doar că, de data asta, am experimentat o metodă exhaustivă – și cu numerologie, și cu astrologie chineză, și cu astrologie maiașă, și cu Lilith (Luna Neagră). Practic, acopeream trecutul, pe cinci vieți, prezentul, și un pic din câteva vieți viitoare. După ce am făcut așa o trecere rapidă de la potopul lui Noe, până la următorul potop, de peste 2000 de ani, m-am considerat satisfăcută. Așa că m-am oprit. Pe principiul: ”Poate și trăim. Gen.”

Între timp, am mai făcut niște documentări pe cont propriu. Căci, în stilul exaltat pe care-l posed, nu m-am putut abține. Am descoperit ceva ce se cheamă ”cheile genelor”. E și o carte pe tema asta, scrisă de Richard Rudd, în care găsim decodificări extrem de documentate despre cine suntem și încotro ar trebui să ne îndreptăm. În funcție de data și locul nașterii.

Am avut și un gând pasager să mă apuc de cursuri de astrologie. Dacă era vreo facultate în domeniu, probabil că n-o ratam. Până la urmă, m-am abținut. Cu greu, e drept.

Mai supraviețuiesc niște luni, după care mă apucă iar dileala. Alt astrolog, alte predicții. Acum era despre relație. Această a treia întâlnire a fost mindfuck complet. N-am înțeles absolut nimic. Era totul într-un limbaj hiper specific, din care n-am înțeles decât cuvintele ”zodie”, ”planete”, ”lună”. În rest, un lung șir de semnificații imposibil de decodificat.

A trecut și experiența asta, mi-a ținut pe post de panaceu câteva luni. După care am luat-o iar de la capăt. Am revenit la prima astroloagă, care m-a informat cu precauție că Luna și Scorpionul încă își fac de cap, și că mai am un an de tăvăleală. Într-un moment în care, în sinea mea, mă simțeam așa de ”pe val”. Dar mno… dacă astrele zic altceva, cine sunt eu să le contrazic? Recunosc că nu mi-a plăcut prea tare ce am aflat, așa că am mai căutat. Am făcut ceea ce se cheamă sinastrie. Un fel de astrologie relațională, care măsoară compatibilitatea între doi oameni. Pentru că refuzam să văd realitatea, tot căutam o planetă cât de mică care să-mi spună ce vreau eu să aud. Am făcut și o a doua sinastrie. Alt astrolog, aceeași poveste.

Eram efectiv în sevraj astrologic. Nu mă puteam opri nicicum. Ultima chestiune pe care am făcut-o a fost însă de departe cea mai tare dintre toate. Se numește astrologie orară. Mai exact, pui o întrebare și o trimiți unui astrolog. Însă el nu face calculele după data nașterii tale sau a partenerului, ci după momentul și locul în care se afla astrologul în momentul în care a primit întrebarea. Recunosc că povestea asta a amuzat multă lume. Am adunat câțiva potențial adepți și doritori de a testa așa ceva. Asta a fost ultima încercare, moment în care mi-am dat seama că sunt complet deraiată și că ar trebui să mă opresc din a căuta răspunsuri în stele, astre și altele asemenea, și să încep să-mi trăiesc viața for real.

Am rămas totuși cu un gând bun, de la o astroloagă pe care, în disperarea mea, am întrebat-o ce ar trebui să fac cu informațiile pe care mi le-a dat. Și mi-a dat un răspuns care mi-a anulat dorința asta toxică de a ști ce urmează, dacă urmează și cum urmează. Anume că planetele ne semnifică într-un fel sau altul, ele își văd de mersul lor, însă alegerile le facem noi.

Între aceste multe vizite la astrologi, am apelat și la un medium. Căci, de ce nu? Am făcut și acolo niște tranziții prin vieți trecute, până la Ștefan cel Mare și prietenii săi otomani. Practic, am trăit toată istoria omenirii într-o oră.

Poate că pare amuzant, poate că pare îngrijorător. A fost și amuzant, și îngrijorător, atunci când am experimentat toate astea. Acum privesc detașat și pot scrie despre experiențele astea multe cu o doză de umor. Însă știu că atunci când oamenii apelează la astrologi, nu o fac de drag, ci de disperare. Căutând soluții și răspunsuri acolo unde pare că e doar hău. E o nevoie de moment. Trece. Dacă asta vă e nevoia, apelați la astrologi. Dar nu vă ghidați viețile după ceea ce spun ei. Sunt doar statistici, în fapt. Seturi de recurențe după care se ghidează și ei, la rândul lor.

Deși cred în destin, în întâlniri și în întâmplări neîntâmplătoare cu toată ființa, am ferma convingere că ceea ce va fi să fie nu există până când nu punem noi penița pe fila asta numită prezent, să ne redactăm cu forțe, credințe și putințe proprii ceea ce se cheamă viitor.