Pentru că…

Context: sala de sport, acest loc al pierzaniei și al extazului.

Moment: seara, după clasa de #bodycombat.

Partener de dialog: un om „de-al casei”. Simplu. Care e acolo ori de câte ori merg la clase, în locația unde am fost în seara asta.

Dau să plec, îl salut și îmi spune:

– Poți să nu te mai grăbești atât?

Îl întreb din priviri de ce.

– Vreau să-ți dau ceva.

Îmi dă bomboana și de data asta îl întreb de ce.

– Pentru felul tău de a fi.

Acest fel de a fi care m-a ridicat și m-a îngropat, în acest ultim an și jumătate. În aceeași sală de sport, răspândită în varii contexte geografice.

I-am mulțumit, am ieșit și am luat-o pe scări. Am coborât câteva trepte, m-am așezat pe o treaptă și am plâns.