Debut în teatrul românesc

În teatru, la fel ca în viață, până să devenim certitudini, suntem doar pariuri. Ale părinților, ale bunicilor, ale vecinilor, ale prietenilor. Ale tuturor celor care se avântă în această licitație a destinului, în care cel licitat nu are prea multe de spus, la momentul când i se ”deschid” atâtea și atâtea traiecte umane ori profesionale.
Am văzut în această seară un copil care a debutat pe o scenă de teatru. Un copil adult. Doar că eu am cunoscut-o acum mulți ani, când era un copil. Și am rămas tributară amintirii. Astăzi, în pragmatismul care ne înconjoară, acest copil este un pariu pentru teatrul românesc. Deși, într-un non-pragmatism umanist, eu cred că e o promisiune.
Nu știu în ce fel ți-ai gestionat probabil milioanele de emoții din această seară, dragă Isadora. Eu am văzut însă doi ochi plini de iubire. Pentru colega de scenă, dar mai ales pentru mamă. Și am mai văzut bucuria de a fi parte vie din acest efemer care ne bucură pe toți, de mai bine de două milenii.
Bravo din tot sufletul!
✦