Apa înseamnă viață

Există o ambiguitate a firii, ce își țese orizonturile într-o ambiguitate a mediului. Pentru că, atunci când un lucru e în ne-firea lui, deci în non-mediul lui, narativul său capătă sensuri noi. Ciudate, la început. Aparent, imposibil de decodificat.

Credințele taoiste postulează cu multă răbdare, mai cu seamă pentru cei ce au disponibilitatea culturală de a înțelege asta, să fim ca apa. Maleabili, informi, nerăzbunători, fluizi. Doar că apa, pentru om, nu e un teritoriu al familiarității. Deși suntem în mare parte apă. Iar acest mare Pământ, pe care coabităm cu toții, e în mare parte apă. Disponibilitatea acestei substanțe, de a fi în atâtea feluri, e stranie pentru om. La fel și anduranța ei la toate cele umane. Când te înfurii și dai cu pumnul în pământ, te alegi cu vânătăi. De la foc, cu arsuri. De la lemn, cu durere. De la aer, cu indiferență. Însă apa te conține. Și calm, și furios deopotrivă. Și grăbit, și răbdător. Și impulsiv, și înțelept.

Peste două săptămâni voi înota la Swimathon – Institutul care merită. Pentru că niște oameni foarte dedicați unor cauze care transced binele lor personal au ales să creeze aceste eveniment. Eu am să înot, cum de atâtea ori am alergat, pentru cei ce la Autism Voice. Și pentru demersul lor atât de sisific, uneori, de a crea un mediu de dezvoltare a abilităților sociale pentru copiii cu autism. Acești copii condamnați (deși e un cuvânt dur, e cât se poate de real) la terapie și consiliere, pentru tot restul vieții lor.

Nu am încă skill-uri pentru a face fundraising, deși mi-aș dori tare mult să le am. Știu însă că fiecare sumă, cât de mică, donată acestei cauze, va aduce o fărâmă de speranță în viața unor copii. Așa că vă invit și vă rog, pe cei care doriți să vă alăturați acestei campanii și acestui crez, să deveniți parte din poveste. Link-ul către pagina de donație aici.

Deși trăim într-o eră îmbibată de imagine, aș vrea să rămân în universul cuvintelor. Chiar dacă orice fel de intenție din spațiul social de astăzi se cere însoțită de o fotografie. Și cu toate că, învățând pentru unul dintre examenele de mâine, am aflat că până și sistemul nostru cognitiv, atunci când separă reprezentările externe, între ele, are o disponibilitate mai mare pentru pictograme, decât pentru reprezentările lingvistice. Dar îmi asum această alegere.

Nu excelez la înot. Deși am făcut cursuri câteva luni bune, cu trei ani în urmă. Dar pare că am uitat. Nu să înot, ci să respir. Apa e atât de înăuntrul meu, încât în afara corpului îmi pare străină. Însă în ultimele săptămâni, de când mă tot lupt cu mine însămi să înot zi de zi, ca să fac față concursului, am învățat niște lucruri prețioase. Despre mine. Și despre ceea ce mă interesează cel mai mult pe lumea asta – relațiile interumane și dinamica lor atât de alambicată.

Am căutat mult să înțeleg cum se respiră în apă. M-am uitat la campioni olimpici. Și am analizat cu multă conștiinciozitate mișcările lor. Însă, când ești în bazin, doar tu cu proprii plămâni, mai rămân prea puține din cele pe care le-ai învățat de la alții. Pentru că, nu-i așa?, atâtea povești ni se spun de la vârste fragede. Despre ce e bine și ce nu e bine. Însă nu putem respira prin plămânii nimănui altcuiva. Și nici plămânii noștri nu pot servi nimănui altcuiva, oricât de dornici sau disponibili de sacrificii de sine am fi.

Și-apoi, mai e ceva prețios ce mi-a rămas foarte bine întipărit din tot acest efort. Ceva ce experimentez de fiecare dată când sunt în bazin. Și ceva ce îmi doresc sincer să nu uit atât de ușor. Anume că, atunci când schimbi mediul tău cu un altul – fie apă, fie om –, ai nevoie de timp. Să înveți să respiri în acel mediu nou. Ca să nu te sufoci. Și ca să nu te chinui. Și ca să nu te doară. Și ca să te faci înțeles.

Apa e un mediu al răbdării. Această calitate orientală pe care multa mea latinitate o integrează foarte greu în propriul spațiu vital. Apa e un mediu al infinitului care nu are nevoie de deznodământ. Căci nu există niciun deznodământ, în fapt. Niciunde. Nicicum. Nicicând. Totul e o transformare continuă. Dar uneori avem nevoie de o întreagă viață să înțelegem asta.