Invitație la poezie

Mă întreb des și foarte des cât se poate disocia un om de sine. Cât te poți lăsa în fața unei uși, intrând într-o încăpere fără tine însuți? Am făcut săptămâna aceasta orice altceva, în afară de a mă gândi la lansarea de mâine. Sigur, am ”executat” câteva minime gesturi necesare – de a invita oameni, de a vorbi cu colegii care vor citi mâine, de a posta pe story-uri câteva versuri. Dar am ”fugit”, la modul foarte onest, de acest eveniment. În primul rând, pentru că mă simt copleșită de ideea în sine de a mă pune singură sub lumina reflectoarelor, de vreme ce toată viața am fugit de asta. Apoi, pentru că mi-e atât de la îndemână să scriu, fără teama de a fi citită de oricine, pe lumea asta, și atât de greu să vorbesc în fața unor oameni. Deși am făcut asta în atât de multe feluri, de-a lungul vieții ăsteia.

Sigur, sunt un om prevăzător. Și cu prieteni buni în jur, care îmi dau sfaturi la fel de bune. Așa că, la sugestia doamnei Maia Morgenstern, mi-am scris discursul pentru mâine. Ca să nu colapsez complet. Mă simt ca și cum mi-am scris propriul epitaf. Dar mno…

În lumina acestei mărturisiri fruste despre competențele mele de public speaking care sunt înfloritoare, dar lipsesc cu desăvârșire, vă invit încă o dată mâine, de la ora 16.00, la Teatrul Evreiesc de Stat, pe toți care doriți să-mi fiți alături la lansarea volumului meu de debut – ALFABETUL CUVINTELOR. Intrarea va fi liberă. Ieșirea, mai negociem.

Vă aștept cu drag!