Contabilități cu propria persoană

Cu toții avem nevoie de ele. Măcar din când în când. Trăiesc periculos o vârstă (33) ce a avut deja antecedente complicate, de-a lungul istoriei. Trăiesc sinuos, pentru că nu știu să trăiesc simplu. Trăiesc anevoios, pentru că am experimentat un lung șir de platitudini, în prealabil. Trăiesc mereu urcând, uitând uneori că fiecare treaptă către cer are nevoie, întru echilibru, de o treaptă care să se-abată spre pământ. Trăiesc faustic un timp pe care nu l-am pretins nicicând. Trăiesc plătind prețuri mari pentru sentimente mari. Trăiesc pe margini de prăpăstii, privind, concomitent, din același punct de echilibru, și hăul, și orizontul nemărginit. Trăiesc pătimind bucurii și elogiind tristeți. Trăiesc genuni și piscuri, pictate laolaltă, pe o aceeași pânză mereu împrospătată de nuanțe noi.

Sunt lecțiile mele. Ale fiecărei zile ale vieții mele. Le împărtășesc pentru că orice învățătură – a mea, a noastră, a tuturor – poate să fie precum un joc de domino. Unul care dărâmă asperități, prejudecăți, stigmate, frici. Uneori, doar atunci când piesele sunt așezate de ceilalți, nu de noi înșine. E drept, e o lecție care nu rămâne impregnată precum cele pe care ni le oferim noi, nouă înșine, dar poate fi o lecție cu ecou.

Ziua 1 | Lecția 1

Nu urma canoane scrise de alții, decât dacă le poți filtra prin propriile credințe. Altfel, creează-ți propriile canoane și urmează-le pe acelea. La fel de greu accesibile, dar mai oneste în raport cu propria-ți ființă.