Început de poveste

Dragi boboci,

Începând de mâine, veți păși într-un nou univers. În clădiri somptuoase, pe lângă care treceați visând, în copilărie, imaginându-vă că va veni un moment când veți crește atât de mari, încât să puteți păși încrezători într-un univers destinat, cândva, doar celor aleși să-și împlinească un destin academic, sau în clădiri moderne, conectate la ceea ce sunteți voi astăzi.

E prea puțin importantă clădirea aceasta. Prețios, cu adevărat, este edificiul pe care voi îl veți construi. Cărămidă cu cărămidă. Încet, cu răbdare, fără grabă. În ritmul propriu. Greșind uneori, îndrăznind alteori. Crezând în menirea voastră și a drumului pe care l-ați ales. Un drum la finalul căruia să găsiți acel edificiu înalt, solid, construit cu migală. Unul de care să fiți mândri. Voi înșivă! Nu construiți ziduri, ci universuri! Nu după calapodul volițional al părinților, profesorilor, mentorilor voștri. Ci după propria măsură.

Universitățile sunt cărți cu povești. Toate încep cu ”a fost odată ca niciodată”. Și toate se încheie cu același ”am încălecat pe-o șa”. Ce se află însă înăuntrul poveștilor este ceea ce alegeți voi să fie.

Personajele, situațiile, conflictele, întâmplările, reușitele, întâlnirile, succesele.Voi alegeți să fiți implicați în poveste sau să priviți de la distanță narațiuni consumate neutru!

Voi alegeți cine să fie zmeu, și cine Făt-Frumos!

Voi alegeți dacă vreți să vă identificați cu mezinul cel curajos, ori cu fratele cel mare, învins înainte de vreme!Voi alegeți confruntările cu împărații pe care îi veți regăsi în aule!

Voi alegeți să fiți sau nu de partea lor, cerându-le sfaturile și ascultându-i, sau căutând altă cale!Având dreptul de a vă revolta!

Având datoria de a căuta! Având șansa de a risca!

Scrieți povești frumoase, dragi copii! De care să vă amintiți cu bucurie, când studenția nu va mai fi decât o amintire stocată pe retina memoriei!