Zile banale, lucruri esențiale

E nevoie de zile banale, uneori, pentru a înțelege lucruri esențiale.
De multe ori am scris despre școală (sau școlicica mea frumoasă, pour les connaisseurs). Și, cu fiecare nouă zi pe care o petrec acolo, îmi dau seama că ar mai fi ceva de spus. De trăit. De mulțumit. Mă uit la profele mele de la Teatrologie cu câtă răbdare au reușit să ne scoată din gângăvia teatrală cu care ne ”luptam”, fără să știm, cu aprope patru ani în urmă. Cu câtă răbdare o fac și astăzi. Și cu cât devotament. Certându-ne. Apărându-ne. Chiar de noi înșine, uneori. Iubindu-ne. Ducând această povară a copiilor care continuăm să fim, în fața lor. Așa precari și fragili cum suntem. Și neștiutori, uneori. Și încăpățânați, alteori. O fac fără obligația unui context instituționalizat. Fiindu-ne. Zi de zi. E tare bine…